Succes versus Esec
De multe ori vorbim despre rezultatele noastre în termeni de “eşec” sau “succes”. Şi precizăm aceste cuvinte atât de des, încat uitam, poate, ce înseamnă de fapt.
Defeat is not the worst of failures. Not having tried is the true failure. George Edward Woodberry.
În calea succesului ne lovim cel mai des de false generalizări. Din dorinţa de certitudine, tragem linie când facem bilanţuri şi tragem concluzii: 80% din rezultat înseamna eşec, 110% înseamnă (mai mult decât) succes. Dacă s-au îndeplinit doar 4 din 5 obiective, ramânem cu un gust amar – din cauza dialogului interior: “Am depins de…”, “Nu am putut face asta…”, “Nu a ieşit aşa cum mi-am propus…” şi lista o poţi continua. Învaţă să apreciezi efortul pentru drumul parcurs, chiar dacă nu ai ajuns la destinaţie.
Exemplu de dialog interior (fară convingeri limitative): “Nu rămâne blocat în trecut. S-a întâmplat, te-a făcut ceea ce eşti acum. Fii recunoscător că s-a întamplat şi asumă-ţi responsabilitatea!
Gândeşte-te cum te poate ajuta mai departe în ceea ce vrei tu să faci. Fă-ţi planuri, nu fi inclus în ale celorlalţi. Eşti pe drumul tău. Greşelile nu sunt <eşecuri>, ci oportunităţi de învatare (clişeic, nu? dar adevărat). Timpul tău e limitat, nu îl irosi încercând să schimbi trecutul sau să plângi după ce a fost. Fruntea sus! Concentrează-te pe ce vrei să realizezi, nu pe emoţia de moment. Ce ai spune mâine despre azi? Ai luat cea mai înaltă alegere a momentului? Eşti cea mai bună versiunea a ta? Iar alergi singur şi iesi pe locul 2? No way. Not anymore.”
Azi schimb lumea şi îmi pregătesc terenul pentru mâineVei observa rezultate concrete pe masură ce iţi educi dialogul interior. Mai mult, termenii de succes si esec îşi pierd din sens când gandeşti în termeni de “Am caştigat …(avantajele a ceea ce ai facut).. la preţul de …(dezavantajele faptelor tale) “.
Orice rezultat, acţiune, eveniment sunt valorificate şi pe termen lung (de cele mai multe ori, efectul pe termen lung este cel major). În acest caz, cum poţi decide acum dacă este “bun” sau “rău”? Judecăţile de valoare sunt întiparite puternic în modul nostru de gândire, doar ca să automatizeze luarea deciziilor. Odată ce le dăm libertate să devină subconştiente, devin convingeri limitative.
Aveţi curajul să priviţi înapoi şi să cuantificaţi schimbările provocate de un eveniment neplăcut, până în prezent! Puneţi în balanţa dacă a meritat (judecata de valoare). Gândiţi-vă ce puteţi învăţa (şi nu aţi invăţat înca). Teoria Haosului explică foarte clar: “un eveniment, oricât de mărunt la un moment dat, poate provoca un impact inimaginabil în timp”. Găseşte exemple în viaţa ta. Fiecare faptă reverberează. O simplă întamplare poate contribui impredictibil la viitorul tău. Nu pot da un exemplu mai bun decât discursul lui Steve Jobs despre “connecting the dots in your life“.
Eşti gata să obţii succesele pe care ţi le doreşti?
Ai visat vreodata sa scrii o carte?
Cand eram mic aveam un obicei mai ciudat pentru un copil de 8-9 ani. Cum adunam 10000 de lei, cum imi cumpăram o carte cu basme de la chioşcul cu ziare. Îmi plăceau foarte mult poveştile care se terminau cu bine, în care de multe ori eroul era mic la începutul poveştii, dar se dovedea genial până la final. Visam pe vremea aia să scriu şi eu basme, la fel de interesante ca ale lui Petre Ispirescu sau Fraţii Grimm.
Mai târziu, după ce am mai crescut, mi-am făcut alt obicei: să cumpăr cam o carte pe lună. Fac asta de cel puţin 5 ani, doar că acum cărţile sunt legate de dezvoltarea personală. De fiecare dată când citesc o carte care mă impresionează şi îmi face părul să mi se ridice pe mână visez la ziua când voi scrie şi eu o carte care să aibă acelaşi efect asupra cititorului.
Mă încântă când mi se dovedeşte cât potenţial avem noi ca oameni şi mă entuziasmează gândul că citindu-mi articolele şi în viitor cărţile, oamenii îşi vor schimba radical viaţa.
Les Brown zicea în Step into your greatness că nu a fost deloc greu să schimbe vieţile a sute de puşcăriaşi, că nu a fost deloc greu să motiveze oameni de afaceri şi elite din diverse domenii. Ce a fost cu adevărat dificil, a fost să creadă că EL poate să facă asta.
Şi tot Les Brown zicea ca atunci cand tu nu crezi in tine, e bine sa crezi macar in credinta altcuiva in tine.
Tu crezi că poţi scrie o carte?Dacă ai şi tu visul de a scrie o carte, am o veste bună pentru tine!
Pera a lansat un program super tare. E vorba despre Impulsul pentru cartea ta, un program care te va învăţa cum să scrii, publici şi vinzi o carte cu zero lei investiţi. Pera stie ca si tu poti scrie o carte si iti va arăta şi cum să faci asta. Urmăreşte minicursul gratuit şi te vei convinge.
Minicurs gratuit despre cum sa scrii o carteAi mai jos linkurile spre cele 3 video-uri din cadrul minicursului gratuit:
- Cum o carte îţi poate schimba viaţa
- Obstacolele care te opresc să îţi scrii cartea ta
- Cum să scrii, publici şi vinzi cartea ta
După cum vei vedea, Pera oferă multe informaţii de valoare în cursul gratuit. Totuşi pentru cei care vor să beneficieze şi de mai mult ajutor, a creat şi o versiune avansată a cursului. Poţi vedea în imagine ce conţine cursul.
Pe langa informatiile primite, participând la acest curs, vei mai avea un mare beneficiu: vei avea o intreagă comunitate care va crede în tine şi te va sprijini să îţi scrii cartea. Ştiai că succesul e influenţate în proporţie de 10% de informaţii, de 40% de mentalitate şi de 50% de anturaj?.
Imaginează-ţi 50 de persoane care îţi spun zilnic că poţi să scrii o carte şi care îţi şi arată că ele au început deja procesul
Bonus din partea meaToti cei care se inscriu vor primi un pdf cu rezumatul cursului The creation method. Cursul costa 99$ iar tu il vei primi gratuit, economisind timp si bani.
Apoi, primele 4 persoane care se înscriu, vor primi in plus câte un pachet din programul Dublează-ţi productivitatea în mai puţin de şapte zile. Valoarea unui pachet e de 147 de ron, iar tu îl vei primi gratuit!
La următorii 5 care se înscriu la curs(deci locurile 5-9) le voi trimite prin poştă 2 cărţi: Harv Eker – Secretele minţii de milionar şi Paul McKeena – Câştiga acum încredere în tine. Valoarea acestui pachet e de 50 de ron. Sunt două cărţi foarte valoroase care te vor ajuta să ai mai multă încredere în tine şi să câştigi mai mulţi bani.
În plus, mă ofer să te ajut cu orice ţine de partea tehnică a unui blog, de la cumpărat domeniu, host(îţi pot arăta cum să obţii hosting gratuit), teme, plugin-uri, etc. Acest bonus e valabil şi pentru cei care nu mai prind primele 2 bonusuri.
Tot ce trebuie să faci e să-mi trimiţi un mail la tophabits[at]gmail.com şi să-mi confirmi că te-ai abonat la curs. Bonusurile se vor da pe principiul primul venit, primul servit, aşa că dacă eşti hotărât, acţioneză acum!
Sursa imagine: Stockfresh
Concurs: azi iti construiesti viitorul de maine
Povestea de aici m-a impresionat foarte mult si m-a facut sa ma gandesc mai mult la viitorul meu si la lectiile pe care le dau celor din jurul meu. Apoi a aparut campania Imi pasa de cluj si m-am gandit sa ofer o solutie pentru pensionari, pentru ca subiectul imi era proaspat in minte.
Am nevoie de ajutorul tau pentru a castiga un ipod 4, dar vreau sa castigi si tu, asa ca m-am gandit sa fac un concurs. Am 2 premii pentru tine.
1. Un pachet Dubleaza-ti productivitatea in valoare de 147 RON
2. Un premiu garantat pentru fiecare persoana care voteaza, un pdf de 19 pagini despre 80 de secretele ale oamenilor fericiti. Sunt secrete bazate pe descoperiri facute de oamenii de stiinta care au studiat fericirea si satisfactia.
Pentru a participa trebuie sa dai un like la solutia mea.
Apoi, completeaza numele si adresa ta de mail pentru a primi Pdf-ul si pentru a participa la extragere.
Concursul se incheie in 10 mai, ora 23:59.
Please upgrade your browser
Guest post: Cum sa-ti transformi dorintele in realitate
Carieră de succes! Dragoste adevărată! Fizic de invidiat! Călătorii în jurul lumii!
În secret sau nu, toți avem dorințe, visuri, fantezii! Cum se face însă că procentul celor care ajung să își indeplinesca aceste dorințe este foarte mic? Sigur, uneori circumstanțele nu ne permit, dar de cele mai multe ori avem tendința de a crea în jurul nostru bariere limitatoare.
Trăim cu convingerea că nu suntem suficient de capabili pentru a reuși sau, inconștient, nu credem că merităm să cunoaștem succesul. Unii dintre noi suferă de mânia perfecțiunii, și frică de a greși cât de puțin, îi paralizează.
Aceste limitări ne detemina să fim rezistenți la schimbare. Ne menținem prizonieri în închisoare dulce a zonei de confort și refuzăm să turnăm măcar un strop de vigoare vieții. Primul pas către îndeplinirea unui scop poate fi terifiant.
Evadarea ne provoacă disconfort, dar disconfortul este temporar și merită tolerat, pentru că tărâmul de dincolo de bariere nu este îngrădit și ne oferă o libertate noua, purificanta.
Avem posibilitatea de a alege în orice moment direcția în care dorim să ne îndreptăm.
Avem posibilitatea de a ne mulțumi cu puțin sau de a ne crea o existența măreață. Avem posibilitatea de a trăi sau de a putrezi. Și majoritatea aleg să se piardă în mulţime.
Poate pentru mulți pare greu de crezut, dar fiecare om în parte este o sursă extraordinară de putere. Iar acesta putere ne permite să îmbrățișăm noul și să acționăm în beneficiul nostru. Această putere ne permite să pornim pe un drum, să depășim obstacolele ce ne ies în cale și să ajungem la destinație.
Dar cum oare îți poți exploata resursele interioare, cum poți învinge frică ce te paralizează, cum poți acționa pentru a-ți transforma dorințele în realitate? Din fericire, există anumite metode testate care te ajută să ajungi acolo unde îți dorești. Iată câteva dintre ele:
Gândește-te la viitoarele beneficiiImaginează-ți cât de satisfăcut te-ai simți dacă ți-ai îndeplini un obiectiv. Dacă vrei un job care să îți aducă mai multă bucurie, imaginează-te făcând ceea ce îți place. Scrie pe o foaie emoțiile specifice pe care această realizare ți le-ar declanșă (m-aș simți motivat”, m-aș simți inspirat”, m-aș simți implinit”). În acest fel îți vei oferi motive solide pentru a lupta să-ți îndeplinești dorința.
Evadează din capcana vechiuluiGândește-te ce noi obiceiuri ți-ai putea însuși care să te ajute să îți îndeplinești obiectivul și introdu-le în programul tău zilnic. Dacă vrei să îți transformi corpul, atunci fă-ți un obicei din a merge la sală și din a mânca sănătos.
Monitorizeaza-ți progresulRecitește în fiecare dimineață sentimentele pe care ai scris că ți le-ar provocă îndeplinirea obiectivului tău , și adaugă orice mic pas făcut în acest sens.
Ai reușit să introduci mai multe fructe și legume în alimentație? Notează. Ai fost chemat la un interviu pentru un loc de muncă la care visezi? Notează.
Această metodă te va ajuta să rămâi concentrat pe scopurile tale și să acționezi pentru îndeplinirea lor.
Toți simțim frica. Este ceva normal. Uneori însă, această ne împiedică să acționăm. Se spune că cel mai bun mod de a învinge frica este de a face exact acel lucru care te înspăimântă, de care te temi. Acest proces se numește desenzibilizare. Și pentru că uneori nu putem confrunta frica direct, este necesar să facem pași mărunți în direcția dorită.
Începe cu ceva mai puțin intimidant, cum ar fi documentarea online. Dacă vrei să începi o afacere, internetul te poate ajuta să ajungi mai aproape de visul tău, fără să îți provoci un mare disconfort.
Dacă vrei să îți tranformi dorințele în realitate, încetează să mai inventezi scuze și acționează, altfel riști să trăiești o viață sterilă, lipsită de expresie. Ești puternic și poți deveni extraordinar!
Și dacă ți-a plăcut ce ai citit, dacă ești pasionat de dezvoltare personală și ești însetat de evoluție, atunci vizitează-ne pe Arta Educatiei, un loc virtual securizant care promovează fericirea și echilibrul emoțional. Te invit să zburăm împreună spre culmi!
Articol scris de Andreea Savulescu, psiholog, economist, ecologist, pasionată de relaţiile interumane.
Sursa imagine: Stockfresh
3 moduri în care-ţi sabotezi descoperirea pasiunii şi a vocaţiei
Cine poate să-mi zică regula de bază în dezvoltare personală? Sunt sigur că ştii: Mentalităţile îţi vor determina succesul. Totul porneşte de la felul cum gândeşti. Schimbându-ţi mentalitatea îţi vei schimba acţiunile şi implicit rezultatele obţinute.
Poţi să ştii tot ce e nevoie să faci, însă dacă psihologia ta nu se potriveşte cu paşii de acţiune necesari pentru a ajunge acolo, vei eşua. Un mod deficitar de a gândi se va revărsa în tot ceea ce faci şi îţi va afecta toate ariile vieţii. Apoi ai problema clasică a motivaţiei, în care eşti puternic emoţional, simţi că poţi muta munţii din loc, eşti invincibil, şi te trezeşti că nu ştii ce să faci în mod practic, după acest punct.
Care sunt mentalităţile care te trag in jos?
Ceea ce voi spune în rândurile următoare poate părea în antiteza sfaturilor celorlalţi autori de dezvoltare personală; poate fi diferit în mod drastic, chiar. Asta nu înseamnă că îi respect mai puţin pe ceilalţi, dimpotrivă; însă, la fel cum zicea şi Gandhi: “Dacă ai dreptate şi ştii asta, spune ceea ce gândeşti. Chiar dacă eşti o minoritate de unu, adevărul tot este adevărul.”
Mentalitatea #1: “Natură” vs “Cultivare”.
“Viaţa nu e despre a te descoperi. Viaţa e despre a te crea.” –George Bernard Shaw
Eu nu sunt aşa de drastic, ca personajul de mai sus. Să descoperi cine eşti cu adevărat, să te întorci la rădăcini şi să decojeşti “straturile cepei” până nu mai ai ce decoji, asta e un proces important, chiar critic. Însă este doar jumătate din ecuaţie. Ce anume ajungi să descoperi te poate ajuta sau te poate limita, factorul determinant fiind mentalitatea pe care o ai şi filtrele cu ajutorul cărora interpretezi rezultatele.
“Dacă eşti în arte, du-te la un curs din domeniul ştiinţelor. Dacă eşti în ştiinţe, du-te la un curs de artă.” –Daniel Pink
Crezi că eşti cine ai fost dintotdeauna? Îţi faci un test de personalitate şi îţi iese că eşti visător, artist, strateg, mafiot, şi chiar te identifici cu ce îţi scrie acolo. Te citeşte de parcă ai fi o carte deschisă. Problema e că nu eşti tipul tău de personalitate. Adevărul e că tu te afli într-o evoluţie continuă, indiferent de vârstă sau de starea curentă. Dacă ai credinţa că eşti cine eşti din naştere, vei înceta să ieşi din aria ta, din zona ta de confort, şi, implicit, vei înceta să te dezvolţi.
OK, dacă vrei să fii baschetbalist de NBA şi ai 1.70, atunci genele tale au contat. Ghinion! La fel, dacă vrei să te faci cântăreţ şi ai ureche muzicală, asta e un avantaj. Însă toate plusurile sau minusurile pe care ţi le-a oferit natura nu îţi vor dicta pasiunea şi vocaţia, cel mult vor fi o justificare pentru ceea ce AI ALES să faci.
Atunci, ce contează? Oamenii pe care-i ai în jur şi, mai ales, cei cu care te înconjori în mod conştient. Cum zicea şi Cristian Ciuberea pe Facebook: “Ştiţi ce înseamnă Ubuntu? Eşti ceea ce eşti datorită celorlalţi.” De-a lungul timpului am fost de la gamer înrăit şi designer până la blogger şi coach, şi toate astea s-au datorat anturajelor în care am activat.
Mentalitatea #2: “Trebuie să-mi găsesc jobul ideal”.
“Toate job-urile plătite absorb şi degradează mintea.” –Aristotel
Eşti nerespectat de către colegi, sarcinile pe care le ai de îndeplinit sunt repetitive şi plictisitoare, şeful urlă la tine, ce să mai, îţi urăşti jobul. Atunci începi să faci munca pe jumătate, să devii irascibil, să tânjeşti după un alt loc de muncă mai bun. Însă ce te face să crezi că “dincolo” o să fie lapte şi miere? Cel mai probabil o să dai de aceleaşi situaţii, oriunde ajungi, şi dacă nu începi tu să priveşti lucrurile diferit şi, implicit, să acţionezi diferit, vei fi tot timpul nefericit.
Să alergi după job-ul ideal, după şeful ideal, după clienţii ideali şi relaţiile ideale e o muncă sisifică, pentru că de fiecare dată vor fi implicate alte persoane în afară de persoana ta, care au realităţi diferite şi agende diferite faţă de ale tale. Poate problema nu e la job. Poate că nu îţi iei timp de relaxare, că nu ai hobby-uri, că nu te distrezi şi că încerci să îţi iei fericirea doar din activitatea pe care o prestezi, în loc să te preocupe impactul pe care aceasta o va avea.
Mentalitatea #3: “Mă dezvolt în continuu” vs “Trăiesc pentru ceilalţi”.
“Numai o viaţă trăită pentru alţii este o viaţă care merită trăită.” –Albert Einstein
Acum câţiva ani în urmă, aveam impresia că există nişte stagii prin care trebuie să treci. Că există o perioadă în care tot ce faci, faci pentru tine – “copilăria” – ca mai apoi, tot ce faci să faci pentru ceilalţi – “maturitatea”. Însă mi-am dat seama că lumea nu funcţionează aşa. Nu e un proces liniar. Să te dezvolţi şi să te dedici unui scop mai mare decât tine sunt extreme; sunt 2 mingiuţe cu care e necesar să jonglezi pentru a fi împlinit.
La început, corect, îţi dedici o parte din timp explorării şi experimentării. Mulţi au tendinţa să rămână acolo pentru că e aşa de frumos; pentru mine, cel puţin, a fost perioadă nemaipomenită. Dar, la un moment dat, e necesar să pui stop şi să te întrebi: Cum pot eu să-i ajut pe cei din jur? Care sunt nevoile lor? O să vii să zici: “Dar eu nu sunt în stare să fac x lucru.” Încă! În momentul ăsta, revi din nou la tine: Sunt dispus să mă dezvolt în domeniul respectiv, în aşa fel încât să fiu în stare să ofer valoare? Sunt dispus să mă concentrez, sacrificând celelalte domenii care m-ar interesa? Sunt dispus să mă autodepăşesc şi să devin expert?
Şi, dacă răspunsul este “da”, te dezvolţi şi începi să-i ajuţi pe ceilalţi, şi te dezvolţi din nou, să-i poţi ajuta şi mai mult. De-abia atunci, când ai ajuns în acel moment, poţi spune cu adevărat că ţi-ai descoperit pasiunea şi vocaţia. Atunci devii cu adevărat independent pe toate planurile şi împlinit.
Folosindu-mă de principiile pe care le-am descris mai sus, am reuşit, în 2 luni de zile, să-mi scriu prima carte. Pentru nici un moment nu mi-am zis “eu nu m-am născut scriitor, deci nu pot face asta”. Pentru nici un moment nu am simţit că ceea ce fac e obositor sau stresant. Şi în tot acest timp am ieşit cu persoanele din grupul meu “mastermind” şi m-am distrat mai mult ca oricând.
În caz că vrei să afli exact ce anume poţi să faci pentru a înceta să mai visezi cu ochii deschişi şi pentru a trece la acţiune, poţi intra pe site-ul meu şi poţi descărca GRATUIT cartea “Dincolo de Motivaţie”. Te anunţ din start că are 60 de pagini şi că există riscul să n-o mai laşi din mână în momentul în care ai deschis-o.
Mult succes,
Leonard Dobre
Efectul de bumerang in relatiile cu ceilalti
Azi am pentru tine o poveste cu tâlc:
A fost odată o femeie plăpândă al cărei soţ iubitor murise, astfel încât ea merse să trăiască cu fiul ei şi cu soţia acestuia.
Cu fiecare zi care trecea, vederea şi auzul femeii se înrăutăţeau. Câteodată mâinile îi tremuaru atât de tare, încât scăpa fasolea din farfurie pe podea, iar supa i se scurgea din bol.
Fiul şi soţia lui se înfuriau foarte tare văzând mizeria pe care o făcea şi într-o zi îi spuseseră că era de-ajuns. Aşa că aşezaseră o măsuţă pentru bătrână într-un colţ, lângă cămară şi o puseră să mănânce acolo, singură.
În tot acest timp, ea îi privea din partea opusă a camerei, cu ochii plini de lacrimi, dar ei abia îi vorbeau în timp ce mâncau, ocărând-o din când în când pentru că îţi scăpa lingura sau furculiţa.
Într-o seară, chiar înainte de cină, fetiţa stătatea pe podea jucându-se cu cuburile ei. “Ce construieşti?”, întrebă tatăl ei cu seriozitate.
“Construiesc o măsuţă pentru tine şi pentru mama, astfel încât să puteţi mânca singuri în colţ, atunci când am să fiu mare“. Părinţii copilei amuţiră un timp, apoi începură să plângă. În acea clipă conştientizară natura acţiunilor lor şi tristeţea pe care o provocaseră.
În seara respectivă o aduseră pe bătrână înapoi la masă, în locul cuvenit. Din acea zi, ea mâcă numai împreună cu ei, iar când mâncarea cădea de pe masă sau o furculişă aluneca pe podea, nimeni nu se mai supăra.
De meditat: Te porţi cu ceilalţi aşa cum ai vrea ca ei să se poarte cu tine?
Adu-ţi aminte:
În palma care oferă trandafiri rămane întotdeauna un pic de parfum.
sursa FOTO
5 factori ai inteligentei emotionale (EQ)
Inteligenţa emoţională(EQ) nu este doar un subiect de actualitate, ci mai ales un “stâlp” necesar succesului si împlinirii oricărei persoane. Cu toate dovezile şi publicitatea, puţini oameni îşi valorifică într-adevăr inteligenţa emoţională . În continuare, voi prezenta 5 factori care, în percepţia mea, reprezintă bazele EQ-ului, într-o abordare mai practică şi mai tangibilă:
În cartea Inteligenţa Emoţională, Daniel Goleman prezintă un studiu care corelează abilitatea copiilor de a rezista tentaţiilor cu situaţia lor şcolară şi socială. Puşi în faţa unei decizii (a primi o prajitură acum sau 2 mai târziu), cei care amânat au fost aceiaşi care aveau cele mai bune rezultate şcolare şi/sau erau cei mai sociabili.
Desprindem de aici un prim pas esenţial: EŞTI CAPABIL(Ă) SĂ REZIŞTI ACUM PENTRU O RECOMPENSĂ SUBSTANŢIALĂ MAI TÂRZIU? Gândeşte-te când poţi evita să cerţi pe cineva, să critici sau să faci un gest impulsiv. Înainte de a reacţiona, prezice-ţi comportamentul “Acum voi ţipa” sau “Când sunt emoţionat, tremur”. Conştientizarea este primul pas pentru a te opune unei reacţii fireşti (şi foarte tentante).
După cum spunea Dr.House despre tentaţii: “Following your heart is easy. Following your brain is tough. Especially after years of following a much smaller organ.”
2) Abilitatea de a pune un filtru între emoţie şi reacţieOdată ce eşti capabil să îţi anticipezi reacţiile, intervine puterea ta de a alege: “Acum voi ţipa. Vreau să fac acest lucru?”. Dupa ce conştientizezi, te poţi detaşa puţin, cât să preiei controlul asupra reacţiilor impulsive (când devii copleşit de emoţii).
În momentul în care îţi observi reacţiile, poţi pune un filtru (fulgerul galben) cu mult mai multă uşurinţă şi, deci, poţi ALEGE reacţia pe care o doreşti (uneori este posibil ca reacţia instinctivă, naturală sa fie ceea ce te multumeşte).
Ce urmează să spun în continure este un adevăr destul de dur şi poate greu de acceptat: deşi emoţiile te fac să te simţi special, nu te fac special. Repet. Emoţiile nu te fac special. Fiecare dintre noi simte intens. Fiecare persoană are propriile suferinţe, drame şi fericiri explozive. Pentru a-ţi dezvolta inteligenţa emoţională este absolut necesar să constientizezi ca emoţiile tale nu sunt nici mai presus, nici mai prejos decat ale celorlalţi. Emoţiile sunt, şi atât. În orice punct al vieţii tale te poti gândi că există persoane care au simţit acelaşi lucru. Nu te demotiva! Tocmai ai primit cea mai buna veste: toţi simţim la fel. Din acest motiv persoanele pot empatiza atât de uşor. Crezi că dacă ai simţi diferit te-ai putea exprima la fel de clar sau ai putea motiva atât de uşor pe cineva? Emoţiile sunt universale.
4) Inducerea şi represia emoţiilorPână acum am observat că emoţiile sunt o reacţie la mediul extern, că poţi decide cum să acţionezi sub influenţa unei emoţii şi că emoţiile sunt la fel pentru toata lumea. Diferenţa între a avea inteligenţa emoţională şi a avea “emotional mastery” constă în abilitatea de a “jongla cu emoţiile”. Dacă poţi decide cum să reacţionezi, poţi decide să nu acţionezi deloc, nu? Astfel, poţi considera că reprimi o emoţie. Există, dar nu se manifestă (consecinţele acestui fapt într-un post viitor). Pe de alta parte, emoţiile sunt generate de acţiunea mediului extern asupra ta: o persoană, un loc, o melodie, un parfum, un gust, o situaţie. Dacă poţi recrea situaţia (doar în amintire), emoţia reînvie, chiar dacă parţial. În plus, se ştie că este dificil pentru creier să distingă între amintire şi imaginaţie. Poţi deduce singur puterea vizualizării: cât de mult te poate motiva imaginea cu tine făcând ceea ce ţi-ai dorit întotdeauna!
5) Tehnici avansateOdată ce te vizualizezi tot mai des, devii tot mai conştient de emoţia indusă, o observi mai uşor. Pentru a o putea accesa printr-un “shortcut”, poţi folosi tehnica ancorării din NLP. Un alt instrument util este studiul legăturii dintre emoţii şi manifestari fizice – observă când îţi tremură vocea, ce postură adopţi, dacă ţi se înroşesc obrajii. Începe să controlezi aceste aspecte (le induci sau le reprimi, dupa dorinţă). Controlul fiziologiei este un folosit atât de actori, cât şi de agenţii secreţi antrenaţi să înşele un poligraf. Nu în ultimul rând, tot ceea ce am descris poate fi realizat in relaţia cu ceilalţi pentru a-i ajuta, a dezvolta relaţii constructive şi durabile.
Follow up (vizualizează-te pentru fiecare intrebare):
1) Care este reacţia pe care vrei să o monitorizezi? (cu scopul de a o schimba)
2) În ce circumstanţe apare? (mai este cineva implicat?)
3) Cum te afecteaza modul în care reacţionezi?
4) Care vrei să fie reacţia ta?
5) Cum te va face reacţia ta să te simţi? Cum ii va afecta pe ceilalţi?
Închei cu unul dintre citatele mele preferate:
Nu uita. Ceea ce simţi contează doar pentru tine. Important este cum le arăţi celorlalţi ceea ce simţi.
Bradley Nelson – Codul emotiilor
Emoţiile sunt foarte importante pentru viaţa noastră pentru că ele dau culoare vietii. Fără emoţii viaţa noastră ar fi seacă. Nu am simţi supărarea, tristeţa, mânia sau depresia, dar nici fericirea, bucuria, entuziasmul, şi toată gama de emoţii pozitive.
Cu toate astea, probabil ai trait şi emoţii pe care nu ai fi vrut să le traieşti niciodată şi care în mod subtil, continuă să-ţi creeze probleme chiar dacă le-ai experiemntat cu foarte mult timp în urmă. Codul emoţiilor îşi propune să descopere aceste emoţii refulate şi să le elibereze o dată pentru totdeauna.
O bună parte din suferinţa noastră se datorează energiilor emoţionale captive în interiorul nostru. Codul emoţiilor este o metodă simplă, dar extrem de eficientă, de descoperire şi de eliminare a acestor energii.
Bradley Nelson, autorul cărţii, este un terapeut holistic şi a folosit această tehnică pe foarte mulţi oameni, mai mult de 10 ani, în cadrul cabinetului său. Aceştia au mărturisit că după ce s-au eliberat de povara emoţiilor nerezolvate captive, au avut o viaţa mai fericită şi mai sănătoasă.
Ce e o emoţie nerezolvată captivă?De multe ori, noi nu procesam in totalitate emoţiile, probabil pentru că unele din ele sunt atât de greu de suportat încât vrem să uităm de ele. Într-un fel sau altul, energia emoţiilor respective, rămâne “captivă” în corpul nostru.
Emoţiile nerezolvate captive te pot face să porneşti de la prezumţii greşite, să reacţionezi excesiv, să interpretezi eronat comportamentul altor persoane şi să îţi sabotezi propriile relaţii. Emoţiile nerezolvate captive pot interfera cu funcţionarea corectă a organelor punând-ţi la pământ sănătatea , provocandu-ţi dureri, oboseală şi boli.
Nicio problemă care îţi afectează starea de sănătate şi bunăstarea nu poate fi elimantă fără rezolvarea cauzei sale. De aceea eeste foarte important să înveţi să recunoşti şi să elimini emoţiile nerezolvate captive din corpul tău înainte ca acestea să faca şi mai mult rău. În acest fel îţi vei putea schimba întreaga viaţă în bine.
Cartea de faţă porneşte de la premisa că emoţiile nerezolvate captive reprezintă cauza ascunsă, dar seminificativă a multor boli cauzatoare de suferinţă, deopotrivă fizice şi psihice. Poate te intrebi dacă ai sau nu emoţii nerezolvate captive în corpul tau şi care ar fi aceastea. Uite o listă cu cele mai comune circumstanţe în care emoţiile devin deseori captive:
- pierderea unei persoane dragi
- stresul acasă sau la locul de muncă
- respingerea
- bolile fizice
- sentimentul de inferiortate
- abandonul sau neglijarea
- divorţul sau problemele în cadrul relaţiei de cuplu
- dificultăţi financiare
- traume fizice
- certuri
- abuzuri fizice mentale verbale
- convingnerile negative legate de sine sau de alte persoane
- stresul pe termen scurt
Pentru a afla daca ai emotii trebuie sa apelezi la mintea ta subconştientă. Ea ştie precis ce are nevoie corpul nostru pentru a se simti bine. Aceasta stochează toate amintirile noastre şi ştie mult mai multe despre ele decât ne amintim noi.
Putem extrage informaţii de la mintea noastră subconştientă prin mai multe metode. Cel mai des folosit e testul muscular. Acesta a fost folosit prima dată prin anii 60, ca modalitate de a corecta dezechilibrul structural al scheletului, dar poate fi folosit şi pentru a obţine informaţii de la mintea subconştientă.
Principul de baza folosit este că toate organismele reacţionează la stimulii pozitivi şi negativi. De exemplu plantele cresc întotdeauna orientate spre soare. La nivel suconştient, la fel reacţionează şi coprul: este atras de lucrurile şi gândurile pozitive şi respinge lucrurile şi gândurile negative.
Cum aplici testul muscularPersoana care este testată trebuie să stea în picioare, cu un braţ întins.
Persoana care o testează îşi plasează degetul arătator şi mijlociu peste braţul subiectului, deasupra încheieturii.
Apoi îi explică ce se întâmplă. O să îi pună o întrebare, iar ea va apăsa pe braţ. Subiectul trebuie să opună rezistenţă.
Poţi începe cu o afirmaţie de baza, subiectul îşi spune numele ” numele meu e Ion”. La această afirmaţie mâna lui trebuie să opună rezistenţă. Dacă pe subiect nu îl cheamă Ion, braţul lui ar trebui să-şi piardă din forţă şi să-l poţi apăsa uşor.
Cam ăsta e principiul de bază. Îi pui subiectului întrebări la care să poată să răspundă cu nu sau da, iar în funcţie de răspuns braţul opune sau nu rezistenţă apăsării.
Pentru mai multe metode de testare şi poze, intra pe pagina oficială de pe flickr.
Testul Balansului CorporalO altă metodă prin care poţi obţine răspunsuri de la suconştientul tău e să stai în picioare, într-o poziţie cât mai confortabilă. E de preferată să stai într-un loc în care să nu poţi fi deranjat.
Depărtezi puţin tălpile astfel încât distanţa dintre ele să fie egală cu cea a umerilor.
Te relaxezi, şi poţi închide ochii. Vei observa cum corpul tău face continuu mişcări în diferite direcţii pentru a-şi ajusta poziţia. Aceste mişcări sunt extrem de subtile şi nu se afla sub controlul tău subconştient.
Dacă vei rosti o afirmaţie pozitivă, coerentă şi adevărată, corpul tău va începe să se încline înainte, de obicei, în mai puţin de 10 secunde. Dacă rosteşti o afirmaţie negativă sau falsă, corpul tău se va înclina înapoi.
În felul ăsta poţi obţine răspunsuri de la corpul tău cu privinţă la emoţiile nerezolvate captive, şi nu numai.
De pe site-ul autorului poţi descărca schema aplicării codului emoţiilor. E o schemă copletă care te îndrumă asupra tuturor paşilor care trebuie parcurşi pentru a elibera emoţiile nerezolvate captive.
Într-un articol viitor voi vorbi şi despre Zidul din jurul inimii, o descoperire extraordinară facută de doctorul Nelson.
Mulţumin editurii Adevăr Divin pentru că ne-a oferit cartea şi ne-a dat posibilitatea să dă mai departe acestă tehnică simplă.
Titlu: Codul emotiilor
Autori: Bradley Nelson
Editura: Adevăr Divin
Cele mai bune carti pentru extraterestrul din tine
Povestea articolului a inceput cand am aflat de Bing.
Bing e un extraterestru care e mandru de originea lui. Ar fi prea complicat sa-ti explic cum a ajuns pe Pamant. Stiu doar ca e un mare colectionar de carti si ca vroia de la mine sa ii recomand o singura carte care sa reprezinte esenta umanitatii.
Initial m-am blocat.
Sunt atatea carti extraordinare care merita citite, dar pe care sa i-o recomand,din ce punct de vedere? Apoi am avut o revelatie. Noi toti, am fost, candva, extraterestrii. Noi toti, am fost candva straini pe aceasta planeta.
Motivul pentru care copii nu vorbesc la nastere nu e pentru ca nu stiu sa vorbeasca! Sunt muti de uimire! Si speriati! Imagineaza-ti ca adormi in patul tau si te trezesti pe alta planeta, incojurat de uriasi. Ti-ar arde de vorbit?
Incet, incet, dupa ce se obisnuiesc cu situatia, incep sa vorbeasca si sa puna milioane de intrebari. Ce e aia? dar aia? de ce e oul atat de mic? de ce e castravetele verde? De ce canta cucu? De ce pestii nu pot zbura? De ce sunt albinele atat de harnice? De ce in sus, de ce in jos…
La cele mai importante intrebari nu le raspunde nimeni insa. In plus, li se ofera multe raspunsuri pe care nu le-au solicitat. Si asa se trezesc cu un manual de instructiuni care de multe ori nu li se potriveste.
Si incearca tu sa programezi televizorul folosindu-te de manualul de la cuptorul cu microunde!
Si bam! Atunci mi s-a aprins beculetul. O sa-i recomand la Bing cartile la care as fi vrut sa am acces cand am fost la randul meu extraterestru, cand nu aveam un manual care sa-mi raspunde la intrebarile pe care le aveam.
Cum aveam voie sa ii recomand o singura carte, si nu vroiam sa-l las cu biblioteca goala, am luat legatura cu mai multi experti, care sa-i recomande si ei carti extraordinare
Draga Bing, in continuare iti prezint recomandarile noastre. Sper ca o sa-ti placa cartile si-ti vei face viza de flotant! :
As fi vrut sa citesc Arta de a iubi, imediat dupa ce am invatat alfabetul. E cartea care m-a invatat ca toti suntem maestrii propriilor noastre vieti si avem puterea de a ne crea si de a ne conduce vietile asa cum dorim. E o carte care mi-a raspuns la multe intrebari legate de existenta noastra pe pamant.
Pera Novacovici iti recomanda cea mai completa lucrare despre respectul de sine. E o carte funadamentala pentru fiecare om, care vorbeste despre fete pe care nu le stim ca fac parte din increderea in sine, cum ar fi autoresponsabilitatea, autoacceptarea. E vorba de Cei sase stalpi ai increderii in sine, scrisa de Nathaniel Branden. Dupa cum zicea cineva “Increderea nu e totul, dar fara incredere nu e nimic”.
Leonard Dobre iti recomanda Exceptionalii – Povestea succesului. In aceasta carte Malcolm Gladwell iti ofera povestea succesului, sau mai bine zis, a contextului in care un om are succes. Un must read pentru daca vrei sa fii cel mai bun in domeniul tau.
Foloseste-ti mintea pentru a te imbogatii(De la idee la bani) e cartea pe care Andrei ar fi vrut sa o citesca acum 5-10 ani. A citit-o de mai multe ori si crede ca e genul de carte pe care ar trebui s-o aiba oricine aproape. Nu e o carte neaparat despre bani, ci una dintre putinele care te invata despre puterea gandurilor imbinate cu o dorinta arzatoare.
Milionar la Minut a fost cartea care l-a convins pe Marius Achim sa cumpere proprietati imobiliare fara bani. Este singura carte care a produs o transformare majora pentru el. Sunt sigur ca o sa produca o schimbare si pentru tine
Doru Pelivan spune despre Tata Bogat, Tata Sarac ca este cartea care l-a facut sa creada ca poate ajunge bogat. Este cartea pe care regreta ca nu a citit-o in clasa intai. Datorita acestei carti a reusit sa isi deschida la 17 ani o afacere de 25.000 de euro fara ajutorul parintilor. Nu stiu tu, dar eu cu siguranta imi doresc independeta financiara!
Theona Balan te invita sa citesti Putere nemarginita. Theona spune despre ea ca “este o carte extraordinara pe care orice persoana dorinica de evolutie ar trebui sa o citeasca. In aceasta carte vei gasi pas cu pas cum sa ajungi la nivelul tau maximal de performante, dobândind libertate financiara si emotionala, încredere si autoritate si cooperarea celorlalti. Îti va da cunostintele si curajul de a-ti reconstrui sinele si lumea din jurul tau. Putere nemarginita este o carte-ghid pentru performante de vârf.”
Nechita Gabriel a marturisit ca daca ar fi citit in liceu Totul despre psihologia persuasiunii ar fi căpătat mai mult curaj, mai multă încredere în el şi ar fi convins mai multe persoane să adere la ideile lui. A reprezentat cea mai mind blowing carte din domeniul psihologiei pe care a citit-o până acum. Este un ghid excelent să înţelegi acele lucruri mici pe care le poţi face, dar care în timp sau chiar pe moment pot produce rezultate incredibile.
Daca vrei sa aflii mai multe despre Dumnenezu, Vali Rotaru iti recomanda Conversatii cu Dumnezeu. E o serie de carti care iti va oferi raspunsuri la o multime de intrebari despre iubire si credinta, viata si moarte, bine si rau.
Una din cele 5 carti pe care Bogdan Vaida le are in biblioteca in format fizic si nu o va vinde niciodata e “Saptamana de lucru de patru ore“. Aceasta carte te invata:
- sa lucrezi eficient
- sa lucrezi pentru tine
- sa delegi
- sa calatoresti
- sa profiti de viata
- sa ai timp sa faci toate astea
Alex Tita spune despre Stiinta de a deveni bogat ca e o carte pe care o aprecieza pentru ca in ea este prezentata cea mai simpla si directa cale pentru a obtine ce doresti in congruenta cu ce e cel mai mare bine pentru tot si toti din jurul tau.
Vrei sa fii Cel mai vestit vanzator din lume? Atunci trebuie neaparat sa citesti cartea pe care a propus-o Silviu Huides. E o pilda plina de inspiratie care te va motiva si te va pune in miscare.
Ce zici de prosperitate? Te intereseaza subiectul? Vali Zamfir iti recomanda “De ce sa fii fraier, bolnav si falit si cum sa ajungi destept, sanatos si bogat!“, scrisa de Randy Gage. Vei descoperi ca de fapt prosperitatea este infinita si ca totul depinde doar de tine ca sa o manifesti in viata ta pe acest pamant, aici si acum. Este o carte putin mai controversata dar te poate asista sa-ti dezvolti mentalitatea potrivita si o constiinta de prosperitate care sa te asiste sa reusesti in afaceri si nu numai.
Daca cauti iluminarea, trebuie neaparat sa citesti Siddhartha scrisa de Hermann Hesse. Aceasta carte este de fapt povestea de viata a lui Buddha si intr-o maniera creativa este descris drumul sau de la necunoastere la iluminare. Povestea lui Siddhartha ne conduce intr-un spatiu in care este usor sa ne lasam fermecati de peisaj, de oameni, de personaj, si bineinteles de stilul lui Hermann Hesse in sine. In acelasi timp, cartea ne inspira si intr-o calatorie introspectiva. Cand vei gasi pacea, multumeste-i lui Mihail Musat.
Vrei sa ai o viata implinita? Dan Luca, te invita sa citesti A 8-a treapta a intelepciunii. Stephen Covey pune la un loc corpul, mintea, emotiile si sufletul pentru a da o dimensiune noua notiunii de armonie si echilibru. E “must read” pentru oricine vrea sa obtina o imagine holistica a ceea ce inseamna o viata implinita.
Bing, Chiar si vulturii au nevoie de un imbold! Cristi Marin iti recomanda cu tarie aceasta carte pentru ca poate invata pe oricare dintre noi sa gandeasca intr-un mod pozitiv si constructiv, sa isi descopere adevaratul potential si cel mai important este faptul ca ne invata sa “zburam” pentru ajunge acolo unde, altadata nici nu indrazneam sa visam. Acesta carte iti poate oferi raspunsuri la multe din intrebarile pe care ti le pui atunci cand nu reusesti sa atingi succesul.
Vrei ceva pentru avansati? Cristina Miculete spune ca fiecare om de pe Pamant(si extraterestru care trece pe aici) ar trebui sa citeasca cartea maestrului Eckart Tolle, Puterea prezentului. Aceasta carte te va duce cel mai aproape de pacea si linistea interioara pe care o cauti, pentru ca iti deschid portile pentru o noua intelegere. Te atentionez totusi ca nu e o carte pentru incepatori
Ok, acum te intrebi poate cum poti ajunge in posesia cartilor de mai sus. Am o veste buna pentru tine! In premiera pentru Romania, Elefant.ro a introdus Comanda cu un click, cea mai rapidă şi mai simplă modalitate de comandă cunoscută în comerţul online. Dupa ce gasesti cartea pe care o doresti esti doar la un click distanta de ea!
Daca ai crezut ca astea sunt toate recomandarile, te-ai inselat, e abia inceputul! Un lucru vreau sa-ti zic despre pamanteni: dupa ce ajungi sa ii cunosti, observi ca sunt foarte prietenosi si gata sa-ti sara in ajutor. Si pentru ca am contactat multe persoane, si multe inca sunt in vacanta, lista se va updata pe viitor.
Exista o vorba care mie imi place foarte mult: “haina nu-l face pe om, dar il scoate-n lume”. Laci Nagy spune despre GENTLEMAN – Ghidul etern al modei masculine ca e o carte pe care fiecare bărbat trebuie să aibe în bibliotecă. El o considera biblia stilului. In care vei găsi multe detalii despre îngrijirea corporală, costume, pantofi, accesorii, etc, pentru ca nimeni sa nu-ti zica vreodata ca esti prost imbracat.
De multe ori dupa ce citesti ceva, te entuziasmezi pe moment, dar apoi revii la starea initiala. Iar asta pentru ca nu-ti poti schimba comportamentul doar citind. Calin Biris iti recomanda o carte care chiar da rezultate. E vorba audio book-ul Personal power II de la Anthony Robbins. Cartea ofera un ghid de transformare personala in 30 de lectii zilnice.
Pe Calin l-a facut constient de anumite lucruri care ne ghideaza zi de zi pe plan personal, social sau profesional (valori personale, credinte, comportamente, obiceiuri etc.).
Vrei ca prietenii tai sa se invarta in jurul tau cum se invart planetele in jurul soarelui? Atunci Personalitate Alfa e cartea pe care trebuie sa o citesti. Cristi Pavel, o recomanda deoarece cuprinde toate aspectele vietii si te ajuta sa obtii mai multa claritate, incredere si iti ofera chiar si pasi concreti de actiune pentru a avea stilul de viata pe care ti-l doresti.
Nu stiu cum sunt extraterestrii, dar Oamenii sunt idioti(cel putin asa sustine autorul, Larry Winget). In ciuda titlului, daca ai taria sa o citesti, aceasta cartea iti poate aduce foarte multe schimbari pozitive. Garanteaza pentru ea Marian Rojoiu, care spune ca a citi cartea reprezinta un act de curaj. Hai ca poti!.
Dupa ce a citit Start with Why Iulian Novac a constientizat ca CHIAR nu conteaza CE faci ci mai ales DE CE faci. O carte pentru liderii care vor sa ii inspire pe toti din jurul lor.
O carte clasica cand vine vorba de dezvoltare personala pentru Dinu Golban e Beyond Positive Thinking de Robert Anthony. Unul din lucrurile pe care le afli e ca exista 3 tipuri de gandire: gandirea pozitiva, gandirea negativa si gandirea corecta. Citeste-o sa afli cum poti ajunge sa gandesti corect.
Marius Stan iti recomanda o carte mai aparte, despre cum sa-ti cresti puterea energetica prin practici orientale (unele destul de ‘dure’ dar eficiente). E vorba de Magul din Java” de Kosta Danaos. Cartea are si teorie dar si practica si aventura si e sub forma de roman. Numai buna sa-ti reincarci bateriile .
Tu ce carte ii recomazi lui Bing?Care e cartea care te-a facut sa nu te mai simti pe pamant strain? Lasa-mi un comentariu si hai sa facem cea mai completa lista cu cele mai bune carti. Dupa cum spunea cineva, daca citesti carti bune, nu mai ai timp sa citesti cartile foarte bune!
Update: Pentru ca vrem ca biblioteca lui Bing sa fie cat mai completa, toti care recomanda o carte care i-a inspirat/motivat/transformat vor avea o sansa sa castige cartea O viata noua in 7 zile.
sursa FOTO
Tu ştii cum să înveţi?
Nu ştiu cum a fost la tine, dar eu am învăţat ca un geniu în generală. Unii ar putea spune că a fost mai uşoară materia, că poate au fost altfel structurate informaţiile. Eu ştiu însă că în perioada liceului s-a schimbat mentalitatea mea, felul în care vedeam învăţatul. Înceusem să am alte preocupări şi nu eram sigur că faptul că învăţ la şcoală mă va ajuta la ceva. Aşa că rezultatele mele au început să scadă, culminând în facultate când am reuşit “performanţa” de a aduna 12 restanţe. Am reuşit să mă adun şi să-mi iau toate examenele, dar şi să învăţ mai multe despre cum să învăţ. Ciudată abodare, să inveţi cum să înveţi Ce am observat, e că nu eram singurul care nu reuşea să înveţe la capacitate maximă(de fapt, la nivelul la care eram, chiar şi capacitatea minimă era zi de sărbătoare) şi pe lângă asta, ne aflăm în epoca informaţiei, unde ce înveţi azi, s-ar putea ca mâine să nu mai fie valabil. În aceste condiţii, e vital să ştii cum să inveţi. Pregătim un nou proiect şi avem nevoie de ajutorul tău. Răspunde la cele 7 întrebări, iar noi promitem că îţi vom oferii soluţii care să îţi aducă rezultate. Update: Am inchis chestionarul. Va multumim tututor pentru răspunsuri! Please upgrade your browser
Reprogramarea imaginii de sine (3)
În prima parte a seriei am vorbit despre faptul că imaginea de sine este modul în care te percepi în imaginaţia ta , despre cum se formează imaginea de sine şi care sunt cele trei instanţe ale ei. Apoi, în a doua parte am vorbit despre cum poţi afla care e lucrul care te împiedică să-ţi trăieşti viaţa conform sinelui autentic. În articolul de azi mergem mai departe şi vom vorbi despre faptul că gândirea pozitivă nu este foarte eficientă şi cum poţi să îţi reprogramezi imaginea de sine.
Gândirea pozitivă tradiţională nu este foarte eficientă pentru că întotdeauna sufletul e mai puternic decât mintea. Să îţi repeţi “mă iubesc din ce în ce mai mult” nu funcţionează dacă nu eşti capabil să-ţi creezi şi sentimentul că acest lucru se va întâmpla.
De exemplu, dacă acum i-ai cere inimii să bată mai repede, cel mai probabil nu se va schimba nimic. Dacă în schimb îţi imaginezi foarte clar că mergi pe o alee întunecată seara târziu şi auzi paşi în urma ta apropiindu-se de tine din ce în ce mai mult, există şanse mari ca inima ta să bată mai repede.
Acest lucru se întâmpla deoarece obişnuinţa şi imaginaţia sunt caracteristici-cheie ale comportamentului uman. Ele sunt cu mult mai puternice decât vor fi vreodata voinţa şi logica.
Corpul nostru e mult mai pregătit să răspundă imaginaţiei decât unei simple comenzi. De aceea, modul în care ne percepem în imaginaţia noastră are o importanţă crucială pentru modul în care ne trăim viaţa.
Când Michelangelo a fost întrebat cum reuşeşte să sculpteze nişte îngeri atât de frumoşi, acesta a zis: “Văd îngerul în piatră şi dau la o parte ce există în jurul lui”.
La fel se întâmplă şi în cazul reprogrării imaginii tale de sine: nu înseamnă că încerci să fii mai mult cum îţi doreşti ci să recunoşti cât de minunat este sinele tău autentic.
Mai jos ai un exerciţiu pentru reprogramarea imaginii tale de sine. Dacă repeţi acest exerciţiu cel puţin o dată pe zi timp de o săptămână, îi vei permite imaginii tale de sine să se integreze în sinele tău autentic.
Reprogramarea imaginii tale de sine1. Timp de câteva minute, relaxează-te şi respiră adânc. Pe măsură ce muşchii ţi se relaxează, îţi va fi din ce în ce mai uşor să-ţi dai frâu liber imaginaţiei.
2. Acum, imaginează-ţi un alt “eu” stând în faţa ta. Este cel mai minunat “eu” pe care ţi l-ai putea imagina: sinele tău autentic.
3. Simte-te bine pentru o clipă în pielea sinelui tău autentic. Observă postura sinelui tău autentic, felul în care respiră, zâmbeşte, merge şi vorbeşte. Observă felul în care acesta vorbeşte cu ceilalţi, cum îşi rezolvă problemele şi cum îşi urmează scopurile.
4. Acum, îmbracă “haina” sinelui tău autentic şi integrează-te în el. Priveşte lumea prin ochii lui, ascult-o cu urechile lui şi simte plăcerea de a trăi în pielea sinelui tău autentic.
5. Termină această sesiune de reprogramare gândindu-te timp de un minut la modul în care va arăta viaţa ta, pe măsură ce trăieşti din ce în ce mai mult ca sinele autentic. Visează cu ochii deschişi! Te poţi imagina trăind în mod autentic într-un numar de situaţii reale din trecut, prezent sau din viitor.
Îţi recomand şi acest exerciţiu pentru încrederea în tine de la Marius Simion
Peste 7 zile te rog să revii să ne povesteşti despre rezultatele tale
15 sfaturi de la Robin Sharma pentru a-ti dubla productivitatea
Articolul precedent despre Robin Sharma a prins foarte bine. Am primit mailuri în care ni s-a cerut să scriem mai multe despre el şi cercetând, mi-am dat seama că Robin Sharma e chiar mai tare decât credeam, sunt multe de învăţat de la el.
Toată lumea vorbeşte despre managementul timpului, dar mi se pare un termen depăşit pentru că aşa cum spunea Peter Drucker, “Nimic nu e mai inutil decât să faci bine ceea ce nu ar trebui să faci”. Termenul care a început să îmi placă din ce în cel mai mult e productivitate. Prin urmare, azi vă propun 15 sfaturi de la Robin Sharma pentru a vă dubla productivitatea:
Dublează-ţi productivitatea în 14 zile1. În fiecare zi, opreşte pentru 60 de minute toată tehnologia(tv, telefon) şi concentrează-te pe cea mai importantă sarcină a ta.
2. Lucrează în cicluri de câte 90 de minute. Asta înseamă să faci o pauză la fiecare 90 de minute. Citeste un mai mult despre asta.
3. Începe-ţi ziua cu 30 de minute de exerciţii.
4. Nu-ţi verifica emailul imediat ce te trezeşti. (pentru cei care cititul emailului e primul lucru pe care îl fac când se trezesc cred că până şi doar sfatul ăsta le-ar dubla productivitatea – şi mă simt cu musca pe căciulă când zic asta)
5. Opreşte-ţi toate notificările electronice. (pentru o perioadă aveam şi eu un plugin care mă avertiza când primeam mail nou şi eram tentat de fiecare dată să văd ce mail e. Total neproductiv )
6. Ia-ţi o zi liberă pe săptămână în care să nu munceşti deloc şi în care să te recuperezi fizic şi să te umpli de energie.
7. Statisticile spun că muncitorii sunt întrerupţi la fiecare 11 minute. Aceste distrageri distrug productivitatea. Învaţp să îţi protejezi timăul şi să spui nu întreruperilor.
8. Programează-ţi fiecare zi a săptămânii în fiecare duminică. Un plan te eliberează de povara alegerii, îţi restaurează concentrarea şi te energizează.
9. Lucrează în perioade de timp. Geniile au 2 lucruri în comun: când lucrează sunt implicaţi total şi concentrarea lor e maximă pentru perioade lungi de timp.
10. Bea cel puţin o jumătate de litru de apă când te trezeşti. Ne trezim deshidrataţi. Asul din mânecă al productivităţii nu e timpul, ci energia. Apa restaurează energia.
11. Nu răspunde la telefon de fiecare dată când sună.
12. Investeşte în dezvoltarea ta personală pentru a aduce mai multă valoare orelor de muncă.
13. Atinge hârtia o singură dată. Ca să întelegi mai bine ce înseamnă asta, o să-ţi dau un exemplu. Când primeşti scrisori, promoţii, etc, le pui pe toate într-o cutie special pregătită. Apoi, când ai timp, te uiţi peste ele şi păstrezi ce e important şi arunci ce nu e.
14. Fă-ţi o listă cu “lucruri pe care să nu le mai faci”.
15. Trezeşte-te la ora 5.
Ai folosit vreunul din aceste sfaturi? Au funcţionat pentru tine?
25 de principii oferite de Robin Sharma
Robin Sharma e un fost avocat, care şi-a părăsit slujba pentru a-şi publica prima carte. A fost ajutat de mama lui care i-a editat cartea şi şi-a ţinut cele 2000 de copii în bucatarie. Şi-a publicat singur şi cea de-a doua carte, Calugarul care si-a vandut ferrari-ul, carte care a ajuns bestseller internaţional şi a fost vândută în milioane de exemplare, dupa ce preşedintele editurii HarperCollins, Ed Carson, l-a descoperit într-o librarie.
În prezent, Robin Sharma este unul dintre cei mai importanţi experţi de top ai lumii în domeniul leadership-ului, autor al 11 bestseller-uri despre leadership şi dezvoltare profesională.
Lucrările sale au fost publicate în peste 50 de ţări si 75 de limbi, propulsându-l către statutul celor mai citiţi autori din lume.
Atenţie! Dacă vrei să-l vezi live pe Robin Sharma, el va veni pe 9 mai la Bucureşti. Poţi câştiga chiar şi o invitaţie grauita la conferinţa lui Robin Sharma pe blogul lui Adrian Soare.
25 de principii din Ghidul împliniriiMai jos, ai 25 de principii, extrase din cartea Ghidul implinirii:
1. Aşa cum îţi trăieşti zilele, în aşa fel îţi făureşti viaţa.
Nu-ţi irosi zilele, pentru că nu exista nicio zi fără importanţă.
2. Un proverb spune: “A şti să citesti, dar a nu citi, este aproape acelaşi lucru cu a fi analfabet”. Găseşte-ţi timp pentru a citi în fiecare zi. Citirea unei carţi de un autor pe care îl admiri face ca o parte din strălucirea lui să te cuprinde şi pe tine.
3. O. Holmes spunea: “Orizontul gândirii, odată lărgit de o idee, nu va mai reveni niciodată la dimensiunile de dinainte”. Poţi să reduci cheltuielile cu chiria, cu mancarea sau hainele, dar niciodată să nu renunţi să investeşti în cărţi bune.
4. Adevăratul risc în viaţă constă într-o viaţă fără riscuri.
Nu poţi câştiga dacă nici măcar nu intri în joc.
5. Fă-ţi timp să gândeşti. În fiecare zi trebuie să îţi faci timp pentru a sta şi a gândi, poţi lua timp de la alte activităţi. Peter Drucker, cel mai proeminent expert în management spunea:
“Nimic nu e mai inutil decât să faci bine ceea ce nu ar trebui să faci”
6. Alege-ţi modele în viaţă, dar alege modele pozitive. Daca îţi spui “am 65 de ani şi mă apropii de sfarşitul vieţii” este cel mai păgubos lucru, dar dacă îţi spui “la 60 de ani vreau să fiu ca Mick Jagger” este extraordinar, deoarece îţi oferă noi posibilităţi şi o nouă perspectivă în viaţă.
7. Prea mulţi oameni se tem să mai fie ei înşişi. Aşadar renuntă la visele lor, la felul lor de a fi pentru a imita mulţimea din dorinţa de a fi acceptaţi. Fii unic, fii tu însuţi. Urmează-ţi visele si distrează-te în acelaţi timp, pentru că viaţa nu este facută să fie un chin, ci o sărbatoare.
8. Ascultă de două ori mai mult decât vorbeşti. A asculta pe cineva cu atenţie este unul dintre cele mai bune moduri de a arăta respect şi de a construi o relaţie profundă. Oamenii nu mai au timp, răbdare să asculte. Ascultă cu interes real ce au ceillaţi de spus şi vei vedea două lucruri: vei înţelge corect ce au de comunicat şi în plus vei câştiga aprecierea, respectul, prietenia şi chiar şi dragostea lor.
9. De cate ori spui “da” unui lucru fără importanta, spui de fapt “nu” unui lucru important.
10. Ridică-ţi mereu stacheta mai sus. Perfecţionează-te în continuu. Refuză mediocritatea. Retine că toţi marii lideri sau vizionari care acum sunt veneraţi au fost la început ridiculizaţi.
11. Fii entuziast. Nimeni nu se inconjoara de morocanoşi, cârcotaşi, pesimişti.
12. Unii spun că “a fi bun este un semn de slăbiciune”. Total greşit. Este cea mai mare dovadă de putere morala. Este uşor să fii nervos, să ţipi, să acuzi, să dai vina pe alţii, să fii violent, dar este în schimb foarte greu să dai dovadă de opusul acestora. Îţi trebuie curaj şi putere pentru a te purta frumos chiar şi in condiţii grele sau în situaţii limită. Maica Tereza, Gandhi, Martin Luther King, Nelson Mandela, sunt astfel de oameni.
13. Vorbeşte ca un superstar. Cuvintele pe care le foloseşti te definesc şi îţi influentează viaţa. Alege-le aşadar cu atenţie şi în mod constructiv.
14. Plăcerea vine din lucruri exterioare. Fericirea din interior. Plăcerea este minunata numai că nu dureaza. Ea vine prin intermediul celor 5 simţuri, de la o masă excelentă, de la un parfum bun sau de la o maşină nouă şi frumoasă. Nu e nimic rău în astea numai că sunt trecatoare.
Fericirea vine însa din interior, de la starea de spirit şi poate fi controlată. Îţi poţi controla starea de spirit, o poţi îmbunătaţi. Cei care o fac devin fericiţi şi mari personalităţi. Există fericire fără placere şi placere fără fericire. Alege să fii fericit!
15. Cei cu experienţă câştigă în majoritatea cazurilor. De ce să aşteptăm să îmbătrânim ca să avem experienţă? Hai să avem experienţă şi cât suntem tineri. Pentru asta trebuie:
- să îţi asumi riscuri,
- să te perfecţionezi continuu
- să porţi discuţii cu oameni care au experienţă;
- să citeşti cât mai mult;
- să călătoreşti cât mai mult şi cât mai divers.
16. Bucură-te de ceea ce ai. “Am blestemat faptul ca nu am pantofi pana cand am intalnit un om fara picioare” spune un proverb persan. Să nu cazi în greşeala de a te concentra pe ceea ce nu ai, în loc să te concentrezi pe ce ai.
17. Fii înţelept – trezeşte-te devreme şi nu mânca dupa 7 seara. Uite 50 de motive pentru a te trezi la ora 5 am.
18. Nu uita efectul de bumerang. Oferă doar ceea ce ai dori să primeşti.
19. Fă curăţenie. Elimină ceea ce trebuie să dispara din viaţa ta, ceea ce te trage în jos, ceea ce îţi prisoseşte. Te vei simţi mai usurat, mai fericit şi cu conştiinţa mai împăcată;
Aşadar fă curaţenie în viaţa ta şi începe asta cât mai curând, vei fi uimit de rezultatele surprinzătoare pe care le vei obţine.
20. Fii atlet în orice domeniu. Numai prin exerciţiu şi antrenament se ajunge la rezultate pozitive şi la performanţă. Succesul, bucuria şi liniştea interioară nu apar din senin, ci se crează.
21. Reţine regula Million Dollar Baby: găseşte echilibrul perfect între dragostea pentru ceilalţi şi dragostea pentru sine. Nu uita că problema martirilor este că majoritatea nu mor în patul lor.
22. Viaţa este scurtă, lumea este mică dar mai este şi foarte largă. Când ai o problemă întrebă-te: “va mai conta asta peste un an sau doi?” şi dacă raspunsul este “nu”, gândeşte-te bine dacă merită să te iroseşti atât de tare pentru ea. Sunt probleme care atunci când apar credem că s-a sfârşit lumea, dar mai târziu realizăm că nu au fost decat nişte noi începuturi sau nişte oportunităţi.
23. Ceea ce trebuie să reţii este că odată timpul pierdut nu-l vei mai recupera niciodată.
24. Bunele maniere nu sunt doar o vorbă în vânt, o poveste de pension, ci reprezintă o treaptă esenţială în drumul tău spre fericire şi implinire.
25. Ia exemplul lui Garth. Acesta spunea: “Am venit pe aceasta lume fără a avea nimic, când voi pleca nu voi lua nimic altceva cu mine decât conştiinţa mea”.
Îţi recomand următoarele cărţi scrise de Robin Sharma:
Călugarul care şi-a vândut ferrari-ul – cartea care l-a făcut celebru
Descoperă-ţi destinul cu Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul
Atinge măiestria în leadership cu Călugărul Care Şi-a Vândut Ferrari-u
Învăţături spirituale pentru familia ta de la Călugărul Care Şi-a Vândut Ferrari-ul
150+ Afirmatii pozitive bazate pe adevar
În cartea “Codul vindecarii“, Alexander Loyd vorbeşte despre importanţa afirmaţiilor pozitive. El atrage atenţia că afirmaţiile care nu sunt bazate pe adevăr şi în care nu credem, ne vor face mai mult rău decât bine, iar asta e pentru că transmitem sufletului o minciună.
E şi motivul pentru care afirmaţii ca “Sunt bogat” nu funcţionează când tu n-ai un ban în buzunar sau “Sunt sănătos” când tu abia te mişti prin casa.
Ţi-am pregătit peste 150 de afirmaţii pe care le vei putea folosi când faci codul vindecării sau pur şi simplu pentru a schimba ceva în viaţa ta. Le poţi alege pe cele care îţi plac cel mai mult sau te poţi inspira pentru a crea propriile afirmaţii.
Afirmaţii pentru iertare* Ranchiuna mea poate să nu îi facă rău persoanei pe care refuz să o iert, dar cu siguranţă mă va răni pe mine.
* Iertându-i pe ceilalţi mă voi vindeca pe mine.
* Iertarea taie lanţurile care mă leagă de persoana care m-a rănit.
* Dacă îi iert pe ceilalţi, voi fi iertat şi eu.
* Când iert, nu scuz comportamentul greşit al cuiva, dar renunţ la dorinţa de a pedepsi.
* Voi alege ceea ce este corect şi mă voi vindeca în timp ce fac asta.
* Dragostea şi iertarea mă vor ajuta să trec peste orice obstacol, dificultate sau durere de inimă.
* Nu voi permite ca felul în care ceilalţi mă tratează să determine cine sunt. Voi ierta şi mă voi elibera de trecut.
* Nimeni nu îmi poate lua dreptul de a alege cum să răspund în orice circumstanţă. Vreau să aleg o atitudine de iubire şi iertare – mereu!
* Nu pot controla cum mă tratează cineva, dar pot controla cum răspund.
* Dumnezeu mă iartă şi mă iubeşte. Mă voi ierta şi mă voi iubi pe mine însumi.
* Când iert, învăţ să văd lucrurile cum le vede Dumnezeu, să înţeleg de ce Dumenzeu le-a permis să se întâmple, şi să ştiu că toate lucrează împreună pentru binele meu.
Afirmaţii pentru acţiuni dăunătoare* Vreau ca oamenilor să le pese de mine datorită a ceea ce sunt în interior, nu după cum par la exterior.
* Iubirea necondiţionată e singurul lucru care mă satisface pe deplin.
* Vreau să răspund cu adevăr şi iubire în loc de a reacţiona cu frică.
* Pot învăţa să iau decizii bune şi să creez noi modele în viaţa mea.
* Vrea să fiu deschis în faţa celorlalţi pentru a putea experimenta iubirea şi fericirea în viaţa mea.
* Dacă renunţ să încerc să controlez totul în jurul meu, s-ar putea să fiu surprins de iubire şi fericire.
* Înfruntându-mi durerea o voi vindeca pentru totdeauna.
* Lucrurile care îmi amorţeau durerea, nu durau niciodată. Vreau să găsesc satisfacţii de durată în viaţă.
* Vreau să mă relaxez şi să mă împac cu mine însumi şi cu lumea din jurul meu.
* Vreau să mă concentrez asupra persoanei care devin, nu asupra persoanei care am fost.
* Acumulând lucruri nu schimbă cine sunt eu cu adevărat. Vreau să devin o persoană care se simte completă exact aşa cum e.
* Lucrurile pe care le simt bune în inimă aduc cu adevărat satisfacţia, şi de obicei sunt gratis.
* Vreau să mă concentrez să-mi fac inima să se simtă bine, nu simţurile mele.
* Vreau să mă bucur de viaţă, nu să fug de ea.
* Iubindu-mă şi respectându-mă mă va determina să îi iubesc şi să îi respect pe ceilalţi, iar ei mă vor iubi şi mă vor respecta în schimb.
Afirmaţii pentru credinţe nesănătoaseDacă fac ceva greşit e pentru că, cred în ceva greşit. Gradul meu de conştientizare creşte pentru ca eu să cred în ce e corect.
Vreau să cred în adevărul din inima mea.
Dacă cred în adevăr acesta mă va elibera.
Pe măsură ce inima mea se vindecă, voi învăţa să cred aceste adevăruri şi să le simt în inimă:
Sunt iubit.
Sunt iertat.
Sunt valoros.
Viitorul e plin de speranţă.
Mă pot menţine în siguranţă şi securitate.
Mă pot bucura de fiecare moment.
Pot avea încredere în mine şi în ceilalţi.
Mă pot iubi pentru cine sunt.
Vreau să învăţ să dau şi să primesc iubire necondiţionată.
Atenţia : o dorinţă de a mă concentra asupra altei persoane.
Respectul : a nu simţi nevoia de a schimba sau de a modela pe cineva, ci pur şi simplu a-l accepta.
Aprecierea : a simţi apreciere, recunoştinţă şi admiraţie pentru ceilalţi aşa cum sunt.
Dumnezeu e iubire, şi Dumnezeu mă iubeşte. Nimic în univers nu poate opri iubirea lui Dumnezeu.
Este sigur pentru mine să mă iubesc.
Corpul meu este o creaţie miraculoasa. Voi invăţa să am grijă cu iubire de el.
Iubindu-mă pe mine, îmi ofer puterea de a fi din ce în ce mai mult o persoană pe care o respect.
Pot să iau decizii care mă vor ajuta să mă iubesc pe mine şi pe ceilalţi.
Iubirea lui Dumnezeu mă vindecă.
Iubirea este lumina lumii, risipind întunericul.
Afirmaţii pentru bucurieVreau să aleg să mă bucur azi pentru binecuvantarea mea.
Adevărata bucurie nu depinde de circumstanţe. Bucuria înfloreşte în ciuda circumstanţelor.
Depresia provine din încrederea într-o minciună despre cine sunt. Vreau să cred în adevărul din inima mea despre mine.
Fericirea depinde de circumstanţe.
Bucuria vine în ciuda circumstanţelor.
Dacă nu simt bucurie, e pentru că, cred intr-o miciuna a inutilităţii din inima mea.
Cine sunt este determinat de inima mea, care poate fi vindecată acum.
Bucuria nu este o destinaţie la care poţi ajunge, ci un mod de a călători.
Fiecare zi este un cadou, şi vreau să desfac fiecare cadou cu bucurie şi recunoştiinţă.
Nu sunt prins în trecut. Sunt liber să traiesc în prezent şi să construiesc un viitor luminos.
Nimic nu are putere asupra mea decât dacă îi permit. Sunt liber.
Când mă iubesc pe mine, iubesc viaţa.
În timp ce am grijă de mine şi mă vindec, învăţ să mă bucur de persoana care sunt.
Afirmaţii pentru pacePacea care vine de la Dumnezeu e dincolo de înţelegere.
Vreau ca scopul meu să fie pacea interioară nu deţinerea de lucruri.
Dacă îmi menţin atenţia asupra lui Dumnezeu, el mă va ţine în pace perfectă.
Îngrijorarea nu va schimba viitorul. Vreau să mă bucur de prezent în schimb.
Sunt în siguranţă pentru că pot să am încredere în modelul vieţii.
Este sigur să mă desprind de trecut şi să mă ancorez în prezent.
Sunt hrănit şi preţuit prin dragostea lui Dumnezeu.
Fac parte din tapiţeria invizibilă, dar perfectă a vieţii.
Vreau să eliberez trecutul şi să las noua viaţă să curgă prin mine.
Trecutul s-a terminat. Pot să creez un nou viitor începand de azi.
Am grija de mine acum şi sunt în siguranţă.
Afirmaţii pentru răbdareFructul mancat înainte de vremea lui este de obicei dezamăgitor.
Nu am nevoie să deţin ceva acum pentru a mă simti bine. Sunt bine pentru că Dumnezeu şi ceilalţii mă iubesc.
Dumnezeu a promis că va avea grijă de mine.
Aleg să astept cu rabdare şi plin de pace, şi cred că evenimentele se vor desfăşura la momentul potrivit.
Mă pot iubi acum, fără să aştept altă persoană, lucru sau circumstanţă.
Pot să mă relaxez complet ştiind că sunt în siguranţă în momentul prezent.
Asteapta răbdator, fii curajos, şi Dumnezeu îţi va întări inima.
Amânările lui Dumnezeu nu sunt negări, aşa că uneori tot ce avem de facut este să aşteptăm.
Afirmaţii pentru amabilitateVreau să mă tratez pe mine şi pe ceilalţi cu amabilitate şi blândeţe.
Când sunt dur, ceilalţi se simt respinşi sau condamnaţi. Voi fi amabil.
Aceia care au fost duri cu mine au fost trataţi la fel. Îi voi ierta şi voi începe un ciclu de amabilitate.
Pot să fac o diferenţă în lume prin simpla blândeţe şi amabilitate.
Asprimea strică spiritul, dar amabilitate vindecă inima.
Lumea din jurul meu este aşa cum este. Aleg să raspund cu amabilitate şi blândeţe.
Este sigur pentru mine să îmi exprim sentimentele. Voi fi auzit mai bine dacă voi fi amabil când vorbesc.
Aleg să îmi şterg programarea negativă şi să o rescriu cu amabilitate şi iubire.
Ştiind că sunt iubit de Dumnezeu mă face să ştiu că mă aflu în siguranţă şi că sunt protejat.
Pot să aleg să nu îmi las fricile din trecut să mă controleze astăzi sau în viitor.
Când mă iubesc, mă simt în siguranţă.
Sunt capabil să comunic cu iubire prin cuvinte sau acţiuni amabile şi blânde.
Afirmaţii pentru bunătateCele mai rele lucruri cu care să traiesti sunt vina şi regretul. Vreau să încep să trăiesc acum ce cred că este corect.
Să fii iubitor şi bun este cea mai mare moştenire pe care cineva le poate lăsa.
Eu nu sunt greşelile mele, iar ele sunt în trecut. Creez un nou eu şi un nou viitor.
Când aleg ce e corect, viaţa este bună şi eu sunt în siguranţă.
Sunt liber să fac alegeri bune de unul singur, chiar dacă ceilalţi decid să nu facă alegeri bune.
Pot fi anunţat pentru lucrurile bune pe care le fac, nu doar pentru cele greşite.
Chiar dacă ceilalţi nu observă, eu mă voi respecta în continuare pentru alegerile bune pe care le fac.
Inspir viaţă; expir ruşine.
Inspir lumină; expir frica.
Inspir iubire; expir vină.
Inspir voinţa Domnului; expir ego.
Afirmaţii pentru încredereOrice este posibil pentru cei care cred.
Încrederea transformă dorinţa în realitate.
Încrederea este să cred în lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a facut pentru mine în trecut.
Încrederea este să cred in lucrurile bune pe care Dumnezeu le face chiar acum pentru mine.
Speranţa este să cred în lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face pentru mine în viitor.
Pot să am încredere şi cred că sunt aici cu un anumit scop, şi Dumnezeu mă va ţine în siguranţă pentru a îndeplini acel scop.
Dacă reuşesc să îi ajut pe ceilalţi, cineva va fi acolo când voi avea şi eu nevoie de ajutor.
Este sigur să îmi permit să mă bucur de viaţă.
Este sigur să îmi deschid mintea şi inima în faţa unor noi persoane, experienţe, şi noi idei.
Pot să am încredere în îndrumarea mea interioara pentru a mă proteja. Asta înseamna că sunt liber să mă bucur de viaţă.
Daca ofer şi primesc liber şi fără frică, bucuria va urma.
Trecutul s-a terminat. Viitorul va fi bun dacă îmi traiesc viaţa acum în modul în care cred eu că trebuie traită.
Am înţelepciunea şi indrumarea de care am nevoie pentru a mă descurca idiferent ce se întamplă.
Pot să învăţ să îmi centrez inima în iubire şi bucurie.
Afirmaţii pentru umilinţăUmilinţa înseamna a realiza că totul în jur este un dar de la Dumnezeu.
Să îi distrug pe ceilalţi nu mă va face decât să arăt rau. Să îi ajut pe alţii să se ridice este generos şi iubitor.
Mândria vine dupa o cădere. Dumnezeu îl va ridica pe cel umil.
Pot iubi viaţa şi pe mine fără să mă compar cu alţii.
Mereu vor fi alţii mai buni şi mai răi decât mine. Eu mă pot iubi aşa cum sunt.
Ceilali mă vor iubi aşa cum sunt, atunci când eu îi voi iubi aşa cum sunt.
Viaţa curge prin mine, şi este un dar preţios pe care îl împart în mod egal cu toate vieţuitoarele.
Este sigur să împart suflul vieţii cu ceilalţi.
Lucrurile pe care le condamn la ceilalţi le condamn şi la mine. Pot alege în schimb să-i accept pe ceilalţi şi pe mine aşa cum suntem.
Să caştigi nu e totul. Iubirea este totul.
Afirmaţii pentru autocontrolVoi face ceea ce Dumnezeu vrea ca eu sa fac. Voi trăi după legea iubirii.
Îmi voi descoperi viaţa uitându-mă dincolo de dorinţele mele nesănătoase.
Pot castiga, pot eşua, dar la final voi şti că frica nu mă mai controlează.
Voi face tot posibilul să identific şi să vindec toate fricile, începand de acum!
Sunt capabil să fac orice am nevoie să fac datorită faptului că Dumnezeu mă susţine.
Îmi pot juca partea în echilibrul vietii prin trăirea unei vieţi echilibrate.
Mă pot mişca cu bucurie pentru a crea circumstanţe bune pentru mine.
Mă pot bucur de viaţa cu energie şi entuziasm şi în acelaşi timp să iau deciziile corecte pentru mine şi pentru ceilalţi.
Sunt capabil să merg mai departe cu deschidere, încredere şi bucurie.
Pot învăţa să dansez cu ceilalţi şi cu viaţa.
Pot păşi în faţă pentru a face lucruri, şi viaţa mă va susţine.
Când iau propriile mele decizii şi am grijă de propriile mele nevoi, mă iubesc şi viaţa este bună.
Sunt puternic şi capabil aşa cum cred că sunt.
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-l mai departe. Mulţumesc!150+ Afirmatii bazate pe adevar
În cartea “Codul vindecarii“, Alexander Loyd vorbeşte despre importanţa afirmaţiilor pozitive. El atrage atenţia că afirmaţiile care nu sunt bazate pe adevăr şi în care nu credem, ne vor face mai mult rău decât bine, iar asta e pentru că transmitem sufletului o minciună.
E şi motivul pentru care afirmaţii ca “Sunt bogat” nu funcţionează când tu n-ai un ban în buzunar sau “Sunt sănătos” când tu abia te mişti prin casa.
Ţi-am pregătit peste 150 de afirmaţii pe care le vei putea folosi când faci codul vindecării sau pur şi simplu pentru a schimba ceva în viaţa ta. Le poţi alege pe cele care îţi plac cel mai mult sau te poţi inspira pentru a crea propriile afirmaţii.
Afirmaţii pentru iertare* Ranchiuna mea poate să nu îi facă rău persoanei pe care refuz să o iert, dar cu siguranţă mă va răni pe mine.
* Iertându-i pe ceilalţi mă voi vindeca pe mine.
* Iertarea taie lanţurile care mă leagă de persoana care m-a rănit.
* Dacă îi iert pe ceilalţi, voi fi iertat şi eu.
* Când iert, nu scuz comportamentul greşit al cuiva, dar renunţ la dorinţa de a pedepsi.
* Voi alege ceea ce este corect şi mă voi vindeca în timp ce fac asta.
* Dragostea şi iertarea mă vor ajuta să trec peste orice obstacol, dificultate sau durere de inimă.
* Nu voi permite ca felul în care ceilalţi mă tratează să determine cine sunt. Voi ierta şi mă voi elibera de trecut.
* Nimeni nu îmi poate lua dreptul de a alege cum să răspund în orice circumstanţă. Vreau să aleg o atitudine de iubire şi iertare – mereu!
* Nu pot controla cum mă tratează cineva, dar pot controla cum răspund.
* Dumnezeu mă iartă şi mă iubeşte. Mă voi ierta şi mă voi iubi pe mine însumi.
* Când iert, învăţ să văd lucrurile cum le vede Dumnezeu, să înţeleg de ce Dumenzeu le-a permis să se întâmple, şi să ştiu că toate lucrează împreună pentru binele meu.
Afirmaţii pentru acţiuni dăunătoare* Vreau ca oamenilor să le pese de mine datorită a ceea ce sunt în interior, nu după cum par la exterior.
* Iubirea necondiţionată e singurul lucru care mă satisface pe deplin.
* Vreau să răspund cu adevăr şi iubire în loc de a reacţiona cu frică.
* Pot învăţa să iau decizii bune şi să creez noi modele în viaţa mea.
* Vrea să fiu deschis în faţa celorlalţi pentru a putea experimenta iubirea şi fericirea în viaţa mea.
* Dacă renunţ să încerc să controlez totul în jurul meu, s-ar putea să fiu surprins de iubire şi fericire.
* Înfruntându-mi durerea o voi vindeca pentru totdeauna.
* Lucrurile care îmi amorţeau durerea, nu durau niciodată. Vreau să găsesc satisfacţii de durată în viaţă.
* Vreau să mă relaxez şi să mă împac cu mine însumi şi cu lumea din jurul meu.
* Vreau să mă concentrez asupra persoanei care devin, nu asupra persoanei care am fost.
* Acumulând lucruri nu schimbă cine sunt eu cu adevărat. Vreau să devin o persoană care se simte completă exact aşa cum e.
* Lucrurile pe care le simt bune în inimă aduc cu adevărat satisfacţia, şi de obicei sunt gratis.
* Vreau să mă concentrez să-mi fac inima să se simtă bine, nu simţurile mele.
* Vreau să mă bucur de viaţă, nu să fug de ea.
* Iubindu-mă şi respectându-mă mă va determina să îi iubesc şi să îi respect pe ceilalţi, iar ei mă vor iubi şi mă vor respecta în schimb.
Afirmaţii pentru credinţe nesănătoaseDacă fac ceva greşit e pentru că, cred în ceva greşit. Gradul meu de conştientizare creşte pentru ca eu să cred în ce e corect.
Vreau să cred în adevărul din inima mea.
Dacă cred în adevăr acesta mă va elibera.
Pe măsură ce inima mea se vindecă, voi învăţa să cred aceste adevăruri şi să le simt în inimă:
Sunt iubit.
Sunt iertat.
Sunt valoros.
Viitorul e plin de speranţă.
Mă pot menţine în siguranţă şi securitate.
Mă pot bucura de fiecare moment.
Pot avea încredere în mine şi în ceilalţi.
Mă pot iubi pentru cine sunt.
Vreau să învăţ să dau şi să primesc iubire necondiţionată.
Atenţia : o dorinţă de a mă concentra asupra altei persoane.
Respectul : a nu simţi nevoia de a schimba sau de a modela pe cineva, ci pur şi simplu a-l accepta.
Aprecierea : a simţi apreciere, recunoştinţă şi admiraţie pentru ceilalţi aşa cum sunt.
Dumnezeu e iubire, şi Dumnezeu mă iubeşte. Nimic în univers nu poate opri iubirea lui Dumnezeu.
Este sigur pentru mine să mă iubesc.
Corpul meu este o creaţie miraculoasa. Voi invăţa să am grijă cu iubire de el.
Iubindu-mă pe mine, îmi ofer puterea de a fi din ce în ce mai mult o persoană pe care o respect.
Pot să iau decizii care mă vor ajuta să mă iubesc pe mine şi pe ceilalţi.
Iubirea lui Dumnezeu mă vindecă.
Iubirea este lumina lumii, risipind întunericul.
Afirmaţii pentru bucurieVreau să aleg să mă bucur azi pentru binecuvantarea mea.
Adevărata bucurie nu depinde de circumstanţe. Bucuria înfloreşte în ciuda circumstanţelor.
Depresia provine din încrederea într-o minciună despre cine sunt. Vreau să cred în adevărul din inima mea despre mine.
Fericirea depinde de circumstanţe.
Bucuria vine în ciuda circumstanţelor.
Dacă nu simt bucurie, e pentru că, cred intr-o miciuna a inutilităţii din inima mea.
Cine sunt este determinat de inima mea, care poate fi vindecată acum.
Bucuria nu este o destinaţie la care poţi ajunge, ci un mod de a călători.
Fiecare zi este un cadou, şi vreau să desfac fiecare cadou cu bucurie şi recunoştiinţă.
Nu sunt prins în trecut. Sunt liber să traiesc în prezent şi să construiesc un viitor luminos.
Nimic nu are putere asupra mea decât dacă îi permit. Sunt liber.
Când mă iubesc pe mine, iubesc viaţa.
În timp ce am grijă de mine şi mă vindec, învăţ să mă bucur de persoana care sunt.
Afirmaţii pentru pacePacea care vine de la Dumnezeu e dincolo de înţelegere.
Vreau ca scopul meu să fie pacea interioară nu deţinerea de lucruri.
Dacă îmi menţin atenţia asupra lui Dumnezeu, el mă va ţine în pace perfectă.
Îngrijorarea nu va schimba viitorul. Vreau să mă bucur de prezent în schimb.
Sunt în siguranţă pentru că pot să am încredere în modelul vieţii.
Este sigur să mă desprind de trecut şi să mă ancorez în prezent.
Sunt hrănit şi preţuit prin dragostea lui Dumnezeu.
Fac parte din tapiţeria invizibilă, dar perfectă a vieţii.
Vreau să eliberez trecutul şi să las noua viaţă să curgă prin mine.
Trecutul s-a terminat. Pot să creez un nou viitor începand de azi.
Am grija de mine acum şi sunt în siguranţă.
Afirmaţii pentru răbdareFructul mancat înainte de vremea lui este de obicei dezamăgitor.
Nu am nevoie să deţin ceva acum pentru a mă simti bine. Sunt bine pentru că Dumnezeu şi ceilalţii mă iubesc.
Dumnezeu a promis că va avea grijă de mine.
Aleg să astept cu rabdare şi plin de pace, şi cred că evenimentele se vor desfăşura la momentul potrivit.
Mă pot iubi acum, fără să aştept altă persoană, lucru sau circumstanţă.
Pot să mă relaxez complet ştiind că sunt în siguranţă în momentul prezent.
Asteapta răbdator, fii curajos, şi Dumnezeu îţi va întări inima.
Amânările lui Dumnezeu nu sunt negări, aşa că uneori tot ce avem de facut este să aşteptăm.
Afirmaţii pentru amabilitateVreau să mă tratez pe mine şi pe ceilalţi cu amabilitate şi blândeţe.
Când sunt dur, ceilalţi se simt respinşi sau condamnaţi. Voi fi amabil.
Aceia care au fost duri cu mine au fost trataţi la fel. Îi voi ierta şi voi începe un ciclu de amabilitate.
Pot să fac o diferenţă în lume prin simpla blândeţe şi amabilitate.
Asprimea strică spiritul, dar amabilitate vindecă inima.
Lumea din jurul meu este aşa cum este. Aleg să raspund cu amabilitate şi blândeţe.
Este sigur pentru mine să îmi exprim sentimentele. Voi fi auzit mai bine dacă voi fi amabil când vorbesc.
Aleg să îmi şterg programarea negativă şi să o rescriu cu amabilitate şi iubire.
Ştiind că sunt iubit de Dumnezeu mă face să ştiu că mă aflu în siguranţă şi că sunt protejat.
Pot să aleg să nu îmi las fricile din trecut să mă controleze astăzi sau în viitor.
Când mă iubesc, mă simt în siguranţă.
Sunt capabil să comunic cu iubire prin cuvinte sau acţiuni amabile şi blânde.
Afirmaţii pentru bunătateCele mai rele lucruri cu care să traiesti sunt vina şi regretul. Vreau să încep să trăiesc acum ce cred că este corect.
Să fii iubitor şi bun este cea mai mare moştenire pe care cineva le poate lăsa.
Eu nu sunt greşelile mele, iar ele sunt în trecut. Creez un nou eu şi un nou viitor.
Când aleg ce e corect, viaţa este bună şi eu sunt în siguranţă.
Sunt liber să fac alegeri bune de unul singur, chiar dacă ceilalţi decid să nu facă alegeri bune.
Pot fi anunţat pentru lucrurile bune pe care le fac, nu doar pentru cele greşite.
Chiar dacă ceilalţi nu observă, eu mă voi respecta în continuare pentru alegerile bune pe care le fac.
Inspir viaţă; expir ruşine.
Inspir lumină; expir frica.
Inspir iubire; expir vină.
Inspir voinţa Domnului; expir ego.
Afirmaţii pentru încredereOrice este posibil pentru cei care cred.
Încrederea transformă dorinţa în realitate.
Încrederea este să cred în lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a facut pentru mine în trecut.
Încrederea este să cred in lucrurile bune pe care Dumnezeu le face chiar acum pentru mine.
Speranţa este să cred în lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face pentru mine în viitor.
Pot să am încredere şi cred că sunt aici cu un anumit scop, şi Dumnezeu mă va ţine în siguranţă pentru a îndeplini acel scop.
Dacă reuşesc să îi ajut pe ceilalţi, cineva va fi acolo când voi avea şi eu nevoie de ajutor.
Este sigur să îmi permit să mă bucur de viaţă.
Este sigur să îmi deschid mintea şi inima în faţa unor noi persoane, experienţe, şi noi idei.
Pot să am încredere în îndrumarea mea interioara pentru a mă proteja. Asta înseamna că sunt liber să mă bucur de viaţă.
Daca ofer şi primesc liber şi fără frică, bucuria va urma.
Trecutul s-a terminat. Viitorul va fi bun dacă îmi traiesc viaţa acum în modul în care cred eu că trebuie traită.
Am înţelepciunea şi indrumarea de care am nevoie pentru a mă descurca idiferent ce se întamplă.
Pot să învăţ să îmi centrez inima în iubire şi bucurie.
Afirmaţii pentru umilinţăUmilinţa înseamna a realiza că totul în jur este un dar de la Dumnezeu.
Să îi distrug pe ceilalţi nu mă va face decât să arăt rau. Să îi ajut pe alţii să se ridice este generos şi iubitor.
Mândria vine dupa o cădere. Dumnezeu îl va ridica pe cel umil.
Pot iubi viaţa şi pe mine fără să mă compar cu alţii.
Mereu vor fi alţii mai buni şi mai răi decât mine. Eu mă pot iubi aşa cum sunt.
Ceilali mă vor iubi aşa cum sunt, atunci când eu îi voi iubi aşa cum sunt.
Viaţa curge prin mine, şi este un dar preţios pe care îl împart în mod egal cu toate vieţuitoarele.
Este sigur să împart suflul vieţii cu ceilalţi.
Lucrurile pe care le condamn la ceilalţi le condamn şi la mine. Pot alege în schimb să-i accept pe ceilalţi şi pe mine aşa cum suntem.
Să caştigi nu e totul. Iubirea este totul.
Afirmaţii pentru autocontrolVoi face ceea ce Dumnezeu vrea ca eu sa fac. Voi trăi după legea iubirii.
Îmi voi descoperi viaţa uitându-mă dincolo de dorinţele mele nesănătoase.
Pot castiga, pot eşua, dar la final voi şti că frica nu mă mai controlează.
Voi face tot posibilul să identific şi să vindec toate fricile, începand de acum!
Sunt capabil să fac orice am nevoie să fac datorită faptului că Dumnezeu mă susţine.
Îmi pot juca partea în echilibrul vietii prin trăirea unei vieţi echilibrate.
Mă pot mişca cu bucurie pentru a crea circumstanţe bune pentru mine.
Mă pot bucur de viaţa cu energie şi entuziasm şi în acelaşi timp să iau deciziile corecte pentru mine şi pentru ceilalţi.
Sunt capabil să merg mai departe cu deschidere, încredere şi bucurie.
Pot învăţa să dansez cu ceilalţi şi cu viaţa.
Pot păşi în faţă pentru a face lucruri, şi viaţa mă va susţine.
Când iau propriile mele decizii şi am grijă de propriile mele nevoi, mă iubesc şi viaţa este bună.
Sunt puternic şi capabil aşa cum cred că sunt.
Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-l mai departe. Mulţumesc!Educă-te diferit şi vei fi pregătit pentru viitor
Poza de mai sus e foarte sugestiva. Am gasit-o in cel mai recent numar al Ziarului Studentesc din Cluj si mi s-a parut foarte relevanta pentru ce urmeaza.
Auzisem un banc despre cum se verifică CV-urile.
Vine şeful, ia teancul de CV-uri, îl împarte în jumătate şi aruncă o jumătate din CV-uri la gunoi. “Nu avem nevoie de ghinionişti îşi zice el în gând”.
În 14 martie am participat la evenimentul Imaginarium Cluj-Napoca. Scopul acestui eveniment a fost de aduna 70 de tineri pasionați de educație pentru a genera idei de proiecte care să transforme educația, cu ajutorul tehnologiei. Cele mai bune idei generate au fost înscrise pe platforma Restart în educație în cadrul unui concurs național. Premiile competiției constau în implementarea a 7 proiecte finaliste, iar cele mai bune 3 primesc 5.000 de dolari.
Proiectul AducativProiectul care mi-a plăcut cel mai mult, şi în care am ales să mă implic, a fost Aducativ. Ideea îi aparţine lui Călin Biriş care este şi managerul acestui proiect. Proiectul e foarte tare din trei motive:
1. Ai acces la o platformă cu cursuri gratuite care te ajută să te specializezi în domeniul care îţi place. Ai avantajul de a învăţa din confortul casei tale, la orice oră vrei şi cum vrei: materialele vor fi în format video, audio, pdf.
2. Cei mai performanţi “elevi” vor fi recompensaţi în bani. Astfel, vei avea şi o motivaţie extrinsecă pentru a te educa.
3. Vei avea posibilitatea să fi angajat. Firmele iubesc persoanele proactive şi spre deosebire de un CV clasic unde lumea mai şi înfloreşte, în cadrul acestei plaforme vor avea garanţia calităţii, iar tu vei avea şansa să fii remarcat.
Poţi vedea o prezentare mai detaliată aici:
Please upgrade your browser
Aducativ este în stadiu de idee și trebuie susținut pentru a câștiga competiția Restart în Educație. Apoi cu sprijinul partenerilor, va fi realizat și lansat online până la sfârşitul anului.
Dacă îți place, dă un vot pe pagina proiectului și votează încă două proiecte din competiție până duminică (25 martie), încât să fie considerat valid votul. Daca ai întrebări sau sugestii, dacă crezi că va funcționa sau nu, lasă un comentariu mai jos.
P.S: Dă un like dacă îţi place ideea, să afle cât mai multă lume de proiect. Dacă vrei ca în viitor să avem acces la educaţie gratuită şi de calitate, dă de ştire prietenilor tăi. Mulţumesc!
Cele şapte secrete ale vieţii, sănatăţii şi prosperităţii
Acum două săptămâni ţi-am recomandat o listă cu cărţi despre cauzele spirituale şi psihice ale bolilor. Prima din lista este cartea “Codul vindecării“. Am văzut cartea în Diverta şi după ce am răsfoit-o, mi-a plăcut atât de mult încât primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să scriu editurii Lifestyle dacă poate să îmi trimită cartea pentru ca toţi cititorii tophabits să poată beneficia de informaţiile din ea. Au fost foarte drăguţi şi mi-au trimis cartea, aşa că ţin să le mulţumesc pe această cale.
Alexander Loyd este medic şi psiholog. El a căutat 12 ani un tratament pentru tratarea depresiei soţiei lui. Nimic nu a funcţionat până în 2001, când, aflându-se în avion, i s-a revelat codul vindecării. După câteva aplicări, depresia soţiei lui a început să se amelioreze, în scurt timp, dispărând total.
Ben Johnson este medic specialist în osteopatie şi medicină naturistă şi e cel de-al doilea autor al codului vindecării. În 2004 acesta s-a tratat, folosind codurile, de boala Lou Gehring, o boală despre care se ştie că e incurabilă. După această experienţă a început să ţină prelegeri în toată lumea despre felul în care funcţionează codurile.
Cartea porneşte de la ideea că există pe Pământ trei lucruri unice:
1. Există ceva care poate vindeca aproape orice boală sau problemă.
Acest ceva e sistemul imunitar.
2. Exista ceva care poate face ca sistemul imunitar să nu funcţioneze.
Acest ceva e stresul.
3. Există ceva care poate face ca sistemul imunitar să funcţioneze din nou.
Acest ceva este videcarea problemelor sufleteşti.
În continuare, îţi voi prezenta cele şapte secretele ale vieţii, sănătaţii şi prosperităţii, care constituie partea introductivă(teoretică) a cărţii, partea a doua fiind dedicată rezulatelor obţinute prin aplicarea codurilor şi detalierii tehnicii.
Secretul nr.1:Există o sursă unică a bolilor şi a stărilor de rău
Deşi specialiştii nu reuşesc să ajungă la un comun acord privind tratamentul cel mai bun pentru tratarea unei boli, toţi au căzut de acord că există o sursă unică: STRESUL. Unele studii corelează stresul cu 90% din bolile apărute, altele susţin că stresul provoacă până la 95% din boli. Prima întrebare pe care ai putea să ţi-o pui e: Ce e stresul?
Stresul poate fi cauzat de o factură care trebuie achitată, de cearta cu un vecin, de lucruri care nu merg aşa cum ţi-ai dori, etc. Acest stres se numeşte stres de circumstanţă şi este mai puţin periculos decât stresul fiziologic, cel care provoacă bolile şi stările de rău.
Stresul fiziologic este un sistem nervos dezechilibrat. Sistemul nervos central poate fi descris prin analogia cu o maşină. Dacă pedala de acceleraţie e apăsată tot timpul, până la urmă ceva se va strica. La fel se va întâmpla dacă frâna va fi folosită în exces. Maşina este proiectată să funcţioneze normal dacă frâna şi aceleraţia sunt utilizate echilibrat.
Secretul nr.2:Cauza stresului este o problemă a energiei din organism
În 1905 Albert Einstein a descoperit că materia este de fapt energie.
Toate problemele noastre de sănătate îşi au originea într-o frecvenţă energetică distructivă. Dacă vrem să videcăm problemele de sănătate, trebuie să remediem problema energiei.
Medicina viitorului se va baza pe controlul energiei organismului. William Tiller
Secretul nr.3:Problemele sufleteşti sunt mecanismul de control al vindecării
Cauza stresului din organism este amintirea celulară. Memoria celulară este memoria stocată în celulele noastre. În toate celulele.
Mult timp, ştiinţa a considerat că memoria e stocată în creier. Însă după ce au făcut studii, îndepărtând aproape tot creierul, au realizat că amintirile rămâneau intacte. Apoi, au observat că în cazul transplanturilor, oamenii au început să aibă gândurile, sentimentele, visurile, personalitatea sau chiar poftele alimentare caracteristice donatorului.
Memoria celulară rezonează cu frecvenţele energetice distructive şi produce stres în organism. Cercetătorii de la Soutwestern au făcut o analogie: “memoria celulară este ca un bileţel pe care scrie ce au de făcut celulele – doar că atunci când există amintiri celulare distructive bileţelul dă indicaţii greşite celulelor“.
Secretul nr.4:Hard drive-ul uman
Hard drive-ul din calculator e locul unde se memorează totul. Calculatorul poate fi folosit doar în limita capacităţilor hadrdisk-ului. Chiar şi când ştergem un document, el poate fi recuperat de un expert care are echipamentul şi cunoştiinţele necesare.
Calculatorul uman înregistrează, sub formă de amintiri tot ceea ce se întâmplă în viaţa unui om. Chiar şi când nu îţi poţi aminti ceva în mod conştient, chiar dacă nu ai fost niciodată conştient de un lucru de la bun început, pentru că erai atent la altceva, el tot este înregistrat în memorie.
Din toate amintirile pe care le avem – înregistrările cu tot ceea ce ni s-a întâmplat în timp – peste 90% intră în categoria inconştiente, ceea ce înseamnă că ne-af fi foarte greu sau imposibil să ni le amintim. În această categorie intră propria naştere, prima baie, cum am învăţat să mergem, prima farfurie spartă.
Toate datele, tot ceea ce ni se întâmplă este codificat sub forma amintirilor celulare. Unele dintre acestea conţin convingeri greşite, distructive, care activează reacţia de stres a organismului chiar şi când nu e cazul, ceea ce duce la oprirea sistemului imunitar şi provoaca probleme.
Secretul nr.5:S-ar putea ca programul anitivirus să vă îmbolnăvească
Ai un program antivirus în calculator? La fel are şi hard drive-ul uman. Acest program funcţionează pe bază de stimul/răspuns. El caută ceea ce este plăcut şi evită ceea ce este dureros şi în timp, se îmbogăţeşte cu noi definiii şi diferenţieri pe baza experienţei noastre.
Amintirile devin un sistem de convingeri stimul/reacţie programat să ne protejeze. Acestea sunt de 3 feluri:
+Amintiri moştenite: sunt amintiri pe care le-ai putea moşteni de la mama, tata sau bunici
+Aminiti anterioare limbajului şi gândirii logice: sunt amintiri pe care le ai de când erai copil, până la vârsta de şase ani
+Amintiri traumatizante: sunt amintiri care se înregistrează când se petrece ceva traumatizant.
Un exemplu care mi-a plăcut era cel în care un bebeluş se trezeşte noaptea cu scutecele umede. El ţipă pentru a scăpa de senzaţia neplăcută, dar de fiecare dată când îşi trezeşte mama aceasta e supărată, dură, poate chiar îl bruschează.
După o vreme, bebelaşul vrea să evite acest comportament. El nu ştie cât de obosită e mama lui, pentru că e prea mic. Ce ştie el e că dacă încearcă să evite o durere(scutecele iritante) va trece prin alt fel de durere(mama supărată). În acelaşi timp el simte că merită să fie curat şi să fie tratat cu blândeţe de mama lui, dar nu va înţelege aceste emoţii.
Toată această confuzie va fi stocată ca o amintire anterioară limbajului, care se va putea declanşa de fiecare dată când situaţia va cere ca nevoile sale fizice să fie satisfăcute, sau va dori să primească alinare şi dragoste de la o femeie.
Pe scurt, sistemul stimul/reacţie se activează de fiecare dată când în prezent apar situaţii similare cu cele din amintiri. Când se activează sistemul stimul/reacţie, persoana trăieşte din nou aspecte ale evenimentului iniţial.
Secretul nr.6: Cred!Convingerile noastre ne pot vindeca sau ne pot ucide.
Acţionăm întotdeauna conform convingerilor noastre. Iar multe dintre convingerile noastre provin din sistemul stimul/reacţie şi nici măcar nu suntem conştienţi de ele.
Secretul nr.7:Când sufletul şi mintea se ceartă, câştigă sufletul
Suntem ceea ce suntem în sufletul nostru: atunci când mintea şi sufletul se contrazic, sufletul câştigă.
Ceea ce credem cu adevprat este ceea ce credem în sufletul nostru: Autorul dă ca exemplu relaţia cu soţia lui. Înainte de a se căsătorii au completat zeci de teste pentru a vedea dacă gândesc la fel şi dacă sunt compatibili. Au trecut de teste, dar peste un an doreau să divorţeze, asta pentru că la nivel conştient gândeau la fel, dar la nivel înconştient, aveau păreri diferite.
Suntem acolo unde ne duce sufletul: odată activat, sistemul de convingeri stimul/răspuns ne duce înapoi la vârsta la care a fost creată amintirea dureroasă.
Facem ce ne spune sufletul: În mod conştient facem tot felul de planuri minunate. Dar dacă avem amintiri dureroase legate de ceea ce plănuim, vom reacţiona la acele amintiri, fie că vrem, fie că nu.
Codul vindecăriiCodul vindecării promite să înlăture stresul pentru ca sistemul imunitar să-şi facă treaba. El acţionează asupra amintirilor distructive pe care le vindecă, folosindu-se de energia noastră. Există o secvenţă prin care ţii degetele, pe rând, îndreptate spre cei 4 centrii de vindecare. Găseşti secvenţa aici.
Eu am început să-l folosesc şi am avut rezultate. Eram răcit şi mi-a trecut a doua zi, după ce am aplicat codurile. Vreau însă să-l folosesc pentru rezultate şi mai bune, în special pentru deblocarea tuturor convingerilor limitative.
Titlu: Codul vindecarii. 6 minute pentru vindecarea problemelor de sanatate, succes sau relationale
Autori: Alexander Loyd si Ben Johnson
Editura: Lifestyle Publishing
50 de cărţi fundamentale
Cum ar fi daca ai putea citi esenta unei cărţi în maxim o oră? Sau să poţi vedea în cateva minute dacă o carte ţi se potriveşte sau nu? Sau să cuprinzi într-o carte 50 de carţi?
Tom Butler-Bowdon a scris o serie de cărţi, în care a redat esenţa a 50 de cărţi pe teme cum ar fi dezvoltarea personală, succesul, spiritualitatea sau psihologia. Până în 31 martie, în limita stocului disponibil poţi cumpăra cărţile de mai jos cu 50% reducere, la doar 17,5 ron cartea! E ca şi cum ai cumpăra 50 de cărţi odată!
50 de cărţi fundamentale pentru dezvoltarea personalaTextele „fundamentale” examinate aici, de la stravechile invataturi ale lui Buddha si Lao Zi si pana la bestselleruri contemporane ca Inteligenta emotionala si Eficienta in 7 trepte, reprezinta cele mai valoroase scrieri din domeniul care, de la inceputul secolului XX, a fost desemnat prin sintagma „self-help”.
50 de cărţi fundamentale despre succes50 de lucrari fundamentale despre succes va dezvaluie faptul ca absolut oricine poate avea o viata plina de sens si va invata cum sa impletiti munca si succesul financiar cu reusita in plan personal. Practice si filozofice in acelasi timp, sensibile si totodata motivationale, cartile selectionate de autor va prezinta biografiile unor oameni exceptionali, va introduc in lumea afacerilor, va poarta in domeniul psihologiei si al vechilor filozofii, exploreaza terenul fertil al textelor care i-au ajutat pe multi sa devina oameni de succes.
50 de cărţi fundamentale de spiritualitate50 de carti fundamentale de spiritualitate constituie un adevarat caleidoscop de analize revelatorii ce dezvaluie ideile marilor ganditori ai lumii. Lucrarea trateaza mai putin religia sau teologia si se opreste mai mult asupra trezirii spirituale personale si extinderii cunoasterii. Accentul este pus pe povestile de viata ale multor personalitati spirituale, inclusiv pe cazuri dramatice de convertire religioasa, dar si de descoperire treptata a telului suprem.
50 de cărţi fundamentale de psihologie50 de carti fundamentale de psihologie reprezinta un ghid autentic de popularizare a psihologiei. In cadrul unei calatorii ideatice care acopera 50 de titluri, sute de idei si peste un secol de existenta a psihologiei, autorul analizeaza scrieri contemporane semnificative, cum ar fi Fericirea autentica a lui Martin Seligman, dar si tezaurul de intelepciune caracteristic unor personalitati semnificative pentru dezvoltarea acestui domeniu.
Maratonul reducerilorColecţia de 50 cărţi fundamentale nu e singura la reducere.
Profită acum de reducerile de minim 50%
Exerciţii şi principii pentru stabilirea obiectivelor
Un studiu realizat de Universitatea Yale(între anii 1953-1973) a arătat că 97% din populaţie nu a scris niciodată propriile obiective pe hârtie. Lucrul interesant e că cei 3% dintre persoanele care au avut obiective scrise erau peste 20 de ani mai bogaţi decât toţi ceilalţi 97% la un loc.
Am găsit un exerciţiu interesant într-un material de-al lui Andy Szekely. El zice că dacă îţi stabileşti obiectivele în scris o singură dată, eşti dependent de starea în care le-ai scris.
În schimb, dacă îţi stabilieşti obiectivele în scris de mai multe ori, diversele stari în care te găsesti îţi permit să prioritizezi altfel şi să găseşti noi resurse pentru a duce la bun sfârşit acele obiective.
Exerciţiul presupune ca timp de 30 de zile să scrii cele mai importante 10 obiective din viaţa ta(sau pe o perioadă de un an), fără să te uiţi la ziua precendentă, pentru că te afli în altă stare şi în alt context. Când scrii în mod repetat, eşti în alta stare şi în acest fel, puzzle-ul se completează diferit.
Nu o să-ţi ia mai mult de 5-10 minute, dar cu toate astea s-ar putea să ai nevoie de ajutor. Când am aflat prima dată de exerciţiu eram foarte entuziasmat, dar deşi l-am început de 2 ori, nu l-am terminat niciodată. Acum il încep a treia oară . Dacă vrei să fii sigur că o să reuşeşti, îţi recomand să te foloseşti de provocarea de 30 de zile propusă de Adi.
Pentru a stabili corect obiectivele, ţine cont şi de aceste 7 principii fundamentale:
1. Formulează pozitiv obiectivele taleGândeşte-te la ce vrei, nu la ce vrei să eviţi. “Vreau să nu mai fiu gras”, “vreau să nu mai fiu sărac” şi “vreau să nu-mi pic examenele” nu sunt obiective formulate corect. În schimb “vreau să slabesc”, “vreau să fiu bogat” şi “vreau să-mi iau toate examenele” sunt obiective formulate corect şi care te vor încuraja să le atingi.
2. Crează obiective realiste şi motivante, nici prea mici nici prea mariŞtii cum se mănâncă un elefant? bucată cu bucată!
E o greşeală să îţi stabileşti obiective prea mari, pentru că te-ar putea demotiva. Dacă tu nu eşti în stare să alergi 1 km, e puţin probabil că vei putea alerge 15 km dintr-o dată. Un scop mai realist ar fi să alergi 1 km. În acelaşi timp, obiectivele prea mici s-ar putea să nu te motiveze indeajuns. Dacă ţi-au dori o mărire de la salar de la 1000 la 1050, probabil că nu fi foarte motivat, având în vedere că mărirea nu ţi-ar aduce beneficii majore.
De asemenea, acordă-ţi libertate pentru a modifica obiectivele propuse ori de câte ori simţi că e nevoie. Scopul este să realizezi un obiectiv important pentru tine, nu să eşuezi cu un obiectiv magnific.
3. Stabileşte scopuri în care tu îţi influentezi în mod direct rezultatele de parcursEşti singurul asupra căruia ai control. Eşti singurul pe care îl poţi schimba. A-ţi dori să iei nota 10 la examen, s-ar putea să nu fie un obiectiv formulat corect dacă nota e acodată subiectiv. În schimb, să-ţi doreşti să înveţi de nota 10, e altceva, pentru că e în controlul tău.
Începe fiecare obiectiv cu formularea “eu voi…” urmată de acţiunea pe care o vei face.
4. Stabileşte criterii de succesObiectivele sunt visuri cu termene limită.
O întrebare pe care ai putea să ţi-o pui e: “Cum voi ştii că sunt pe drumul cel bun?”
În primul rând, obiectivele trebuie delimitate în timp prin stabilirea unui termen limită.
Apoi, trebuie să stabileşti cum vei monitoriza progresul. “Vreau să am mai mulţi bani” e un obiectiv prea ambiguu. Dacă vei primi de la bunici 10 lei pentru o îngheţată vei avea mai multi bani, dar îţi doreşti doar 10 lei?
În schimb, vreau să câştig 1000 de euro pe lună, e un obiectiv specific, pe care îl poţi măsura.
5. Fă inventarul resurselor: ce resurse ai nevoie?Resursele pot fi interne(le ai deja) sau externe(le poţi obţine). Fă o listă cu resursele de care ai nevoie. Ca să îţi fie mai uşor, răspunde la întrebările:
Ce resurse am deja?
De ce resurse mai am nevoie?
Cum pot obţine mai mult ajutor?
Este nevoie de numai două lucruri pentru a realiza scopurile:
Decide exact ce anume vrei şi hotărăşte-te să plăteşti preţul… (Bunker Hunt)
Fiecare lucru are un cost. Costurile şi implicaţiile atingerii obiectivelor tale nu se referă numai la bani sau timp. Să zicem că vrei să iei nota 10 la examen. Asta ar putea presupune că pentru câteva zile va trebui să renunţi la ieşirile în club, iar asta ţi-ar afecta viaţa socială.
În alte cazuri costurile ar putea fi mai drastice. Trebuie să evaluezi corect costurile pentru a nu te trezi mai târziu că deşi ai obţinut ce vroiai, nu era ceea de ce aveai nevoie.
Un alt lucru de care trebuie să ţii cont sunt obstacolele peste care trebuie să treci pentru a-ţi atinge scopul. De exemplu, dacă vrei să alergi în fiecare zi câte un km, unul din obstacole ar fi că trebuie să te trezeşti de dimineaţă ca să ai timp. Un altul ar putea fi că n-ai echipament adecvat. Evaluează şi obstacolele pentru a fi pregătit.
7. Celebrează succesulDe fiecare dată când atingi un “checkpoint” sau atingi un obiectiv, sărbătoreşte. Asta te va motiva să mergi mai departe şi te va încuraja să atingi şi alte obiective. Ai putea chiar să-ţi faci un jurnal al succesului unde să treci fiecare reuşită.
Bonus: exerciţiuAlegeţi unul din obiectivele la care ţii foarte mult. Închide ochii şi imagineazăţi că l-ai atins. Fii atent la ce vezi, ce simţi, ce auzi în jurul tău.
Acum, aflându-te în poziţia în care obiectivul e atins, ia o foaie de hârtie şi scrie 20 de idei despre cum ai atins acel obiectiv. Nu te opri până nu ai scris cel puţin 20 de idei!
O regulă de aur:Poţi să realizezi tot ce-ţi doreşti în viaţă dacă ajuţi indeajuns oameni să realizeze ceea ce îşi doresc. Zig Ziglair
Cum să fii bărbatul puternic pe care şi-l doresc femeile
Cred că fiecare bărbat s-a întrebat cel puţin o dată ce îşi doresc femeile. Eu ştiu sigur că m-am întrebat
Deşi ştiinţa nu a reuşit încă să dea un răspuns complet la această întrebare, câteva principii există. Cea mai bună şi mai completă carte pe care am citit-o despre cum să faci faţă provocărilor eternului feminin este Calea bărbatului superior, care momentan nu se găseşte decât în engleză.
Cum să fii bărbatul puternic pe care şi-l doresc femeile, e foarte bună pentru începători. E o carte simplă pe care am citit-o în mai puţin de o oră, dar care reuşeşte să ghideze bărbaţii spre forţa interioară a masculinităţii.
Ce vrea o femeie?
- vrea să te respecte şi să te admire. Nu poate să facă asta dacă nu iei niciodată decizii. Vrea să fii puternic.
- îşi doreşte un bărbat care ştie ce vrea. Nu îi place când te străduieşti să-i faci mereu pe plac.
- vrea un bărbat care să îşi asume mereu responsabilitatea, care preia controlul şi găseşte soluţii.
- vrea un bărbat care să o asculte, dar care să nu îi urmeze sfaturile dacă nu e de acord cu ele.
- vrea un bărbat care să acţioneze, în loc să reacţioneze la ce zice/face/simte ea
- vrea un bărbat care se respectă, care îşi cunoaşte valoarea şi care nu lasă ştacheta jos.
- vrea un bărbat sigur pe el şi care are curaj să înfrunte greutăţile
- vrea un bărbat care să o iubească, dar care să o lase să îl iubească la rândul ei (care să şi primească, nu doar să dea)
- vrea un bărbat caruia să îi pese. “Oamenilor nu le pasă cât de multe ştii până nu ştiu cât de mult îţi pasă”.
- vrea un bărbat care să preia iniţiativa, să ia decizii în momente dificile şi care să îşi asume răspunderea pentru consecinţele deciziilor.
Ce vrea cel mai mult de la un bărbat?
Să îl poată respecta.
În caz contrar, mai devreme sau mai târziu, femeia va pleca.
Titlu: Cum să fii bărbatul puternic pe care şi-l doresc femeile
Autori: Elliot Katz
Editura: Curtea Veche
