Psihologie si hrana

Zilele trecute m-au purtat pasii prin Brasov. Si acolo, in afara de plimbarea mea obisnuita pe stradutele de epoca din Centrul Vechi si de vizita la unul dintre restaurantele mele preferate, Transilvania, am fost la o conferinta tinuta de Mihaela Bilic. Unde am avut o mare surpriza. In 90% din discursul sau am regasit ideile in care cred si pe care le sustin aici pe blog de mai bine de doi ani, cum ar fi:

- ce se intampla daca mananci repede, daca arunci pur si simplu mancarea in gura (Mananci repede, traiesti repede; Ce patesti daca mananci repede)

- cat de important este sa acorzi atentie meselor, sa nu desfasori alte activitati in timp ce mananci (Atentia, ingredientul secret de la orice masa; Legatura dintre meditatie, sex si mancare; Cum se mananca inghetata)

- cat de important e sa fii atent la propriile nevoi (Rodia de la miezul noptii)

- relatia puternica pe care femeile o au cu mancarea, faptul ca ele mananca nu doar pentru ca le e foame, ci si pentru ca sunt fericite, triste, stresate etc. (Daca Freud ar fi fost femeie)

- ce inseamna sa numeri caloriile de la fiecare masa (Ce s-ar intampla daca ai calcula zilnic cate calorii are mancarea din farfurie)

Am fost entuziasta, asadar, ca un nutritionist nu doar ne tine predici despre ce e bine si ce e rau sa mancam (morala din jurul mancarii creeaza doar frustrari), ci chiar gandeste ca un psiholog si ne invata ce atitudine sa avem fata de mancare si fata de propria persoana.

//

Ieri scriam ca nu exista dieta perfecta. Nu exista dieta perfecta pentru mine. Daca ar fi existat o dieta perfecta, ar fi insemnat in primul rand ca este… unica. Iar eu mi-am dovedit ca aceasta ipoteza este gresita.

Probabil ca exista o dieta potrivita strict intr-un anumit moment al vietii si doar pentru mine. O dieta in functie de varsta, de nevoile nutritionale ale corpului, de stilul meu de viata (daca am un serviciu si merg mult pe jos, am nevoie de un regim total diferit decat daca stau cu nasul in calculator zece ore pe zi), de anotimp, chiar si de cat de implinita ma simt pe plan profesional (una este sa te duci la serviciu cu entuziasm zi de zi si alta este sa te-apuce durerea de cap numai cand te gandesti la el; ce legatura ar avea asta cu slabitul? Pai, are. Puterea personala este strict legata de puterea metabolica; imi voi accelera metabolismul daca sunt multumita de cum imi conduc viata, de jobul meu, de relatiile mele cu ceilalti; dupa cum imi pot incetini metabolismul daca sunt blocata intr-un proiect, daca nu-mi exprim creativitatea sau nu sunt in stare sa incep un proiect pe care, de fapt, mi-l doresc).

Prin urmare, cine cauta dieta perfecta ar trebui sa se gandeasca in primul rand ce inseamna “perfect” pentru el. O dieta care sa-l slabeasca exact x kilograme, una care sa fie universala, valabila in orice moment al vietii lui, una cu minim de efort si maxim de efect? Apoi va trebui sa analizeze daca exista asa ceva, daca nu se-mbata cu apa chioara.

var a2a_config = a2a_config || {}; a2a_config.num_services = 4; a2a_config.prioritize = ["facebook", "twitter", "yahoo_messenger", "yahoo_mail"];

Am cautat-o si eu inca din facultate, probabil as fi cautat-o si mai devreme, cel mai probabil prin adolescenta, daca nu mi-ar fi bagat familia in cap ca as fi o slabatura. Cam asta am auzit toata copilaria si am si crezut. Mult timp. Acum nu mai stiu care este adevarul (femeile din jurul meu erau toate plinute si, probabil, faceam nota discordanta cu ele; in plus, nu mancam pe cat ar fi vrut ele ca sa se simta valorizate pentru ceea ce au gatit; cine mai stie?); insa deja prin facultate avusesem eu revelatia ca nu prea sunt o diva si ca ar fi bine, pentru mine si pentru cei din jur sa ma preocup de centimetri, kilograme, forme, regimuri si de alte lucruri care-ti limiteaza libertatea de actiune si de… gandire.

Asa ca am incercat mai multe cure de slabire; pe masura ce inaintam in varsta, curele respective isi pierdeau insa din putere; slabeam mai greu, intr-un timp mai lung; reveneam apoi, dupa o perioada, la dimensiunile initiale. Abia acum inteleg de fapt ce se intampla. Preluam mereu cure de la alte prietene. Nici gand sa fiu atenta la mine, la nevoile corpului meu, la reactiile lui la diferite mancaruri. Nici gand sa-mi treaca prin minte ca sunt intr-o continua schimbare, ca dietele care imi puteau fi bune la un moment dat – la o varsta, intr-un anotimp, intr-un anumit moment al vietii – erau total contraindicate in alte conditii.
Eram asa, ca o frunza in vant, care zbura intr-o directie independenta de vointa ei.

Maine, tot in cautarea dietei perfecte…

var a2a_config = a2a_config || {}; a2a_config.num_services = 4; a2a_config.prioritize = ["facebook", "twitter", "yahoo_messenger", "yahoo_mail"];

Ajungi acasa seara, tarziu, de la serviciu, si gasesti pe masa o cutie desfacuta cu bomboane de ciocolata. Ce faci?

A Ignori cutia. Nu-ti place ciocolata (ce norocos!);
B Iei o bomboana, de pofta;
C Mananci toate bomboanele pe care le mai gasesti si incepi sa urasti. Pe tine si pe cel care a lasat cutia-n calea ta.

Inainte de a cauta raspunsul corect, mai bine intelegi cum e cu alegerile culinare. Ori de cate ori te trezesti fata in fata cu mancarea, cand nu e nici momentul potrivit sa mananci si nici cea mai sanatoasa mancare, acorda-ti 1-2 minute (cat ai sta la semafor sau ai astepta sa iasa painea din toast) si gandeste-te:

• Este ceea ce ai nevoie?
• Esti sigur ca te hraneste?
• Ce s-ar intampla daca ai manca? Sau daca nu ai manca?
• Esti sigur ca, de fapt, nu ai nevoie de altceva decat de mancare? De un suras, de relaxare, de o vorba buna sau de o veste mult-asteptata?

Vei reusi astfel sa faci o alegere culinara constienta. Daca ai luat totusi hotararea sa mananci, sa stii ca este o decizie responsabila si nu mai ai de ce sa te cuprinda mustrarile de constiinta. Ai ales asta in deplina cunostinta de cauza, asa ca savureaza inghititura cu inghititura, calm, relaxat, bucurandu-te de momentul pe care ti-l oferi.

//

Imediat ce am descoperit reteta, nu m-am linistit decat cand am facut-o. Cartofii dulci sunt pe lista radacinoaselor mele preferate, asa ca “falafel din cartofi dulci” mi-a sunat… irezistibil.

Am fiert doi cartofi dulci potriviti, in jur de 700g amandoi, in coaja. I-am lasat imediat la scurs si, apoi, i-am decojit foarte usor. I-am zdrobit si i-am amestecat cu: 1 lingurita de chimion macinat, una de coriandru, 3 catei de usturoi tocati, sucul de la 1 lime (n-am gasit lamai la hipermarket?! Cica se dadusera de la ora 2 p.m., discutia fiind la inchiderea programului), 1 mana frunze de coriandru si 100g de faina (eu am folosit de secara). Am zdrobit totul bine si, cu ajutorul unei linguri, am pus compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt, unsa cu ulei. Am dat tava la cuptor 15 minute, la 200°C, apoi am verificat sa fie coapte pe fund. Le-am intors si le-am mai lasat pana s-au rumenit si pe partea cealalta.

Intre timp, am ras 3 morcovi si i-am amestecat cu 1 ceapa rosie feliata fin; am amestecat legumele cu 3 lingurite de otet de mere.

Am mancat falafelul alaturi de legume si de iaurt amestecat cu suc de lime si sare, impreuna cu lipii.

Mi-a placut in mod special iaurtul usor sarat si acrisor, mancat cu lipii; cat despre falafel, am descoperit ca, pe cat de mult imi plac semintele de coriandru, pe atat de neatragatoare mi se par frunzele lui. Asa ca data viitoare o sa le cam ignor, eventual o sa ma multumesc cu niste patrunjel.

var a2a_config = a2a_config || {}; a2a_config.num_services = 4; a2a_config.prioritize = ["facebook", "twitter", "yahoo_messenger", "yahoo_mail"];

Mi-a placut mult, tare mult sa citesc si sa trec prin filtrul gandirii o fraza din „Nourishing Wisdom”, de Marc David.
Ce inseamna nutritie? Nutritie nu inseamna doar ceea ce mancam, ci se refera la modul cum relatia cu mancarea ne invata cine suntem si cum ne putem sustine sinele la cel mai adanc nivel al fiintei.

Ce m-a invatat pe mine relatia cu mancarea? Ca atunci cand mananc, nu exista altceva mai important de facut; ca eram grabita si ca trebuia sa acord mai multa atentie lucrurilor care conteaza; ca daca faci compromisuri, trebuie sa-ti asumi si consecintele; ca asa cum mananci, asa iti traiesti viata; ca mancarea inseamna legatura cu natura; ca daca esti constient de sursa mancarii, inveti sa-i acorzi mai multa importanta, eviti sa arunci mancarea si iti gestionezi mai bine resursele; ca daca alegi mancare de calitate, acest lucru aduce cu sine schimbari pozitive in stilul de viata si e posibil sa te trezesti cu mult mai multe lucruri bune care ti se intampla (asta pentru ca inveti sa alegi lucruri benefice pentru tine si sa gandesti ca le meriti); ca o masa impreuna cu cei dragi imi poate schimba starea psihica, imi poate aduce energie si optimism; ca dorinta de a slabi ascunde mereu altceva…

Pentru tine ce inseamnă momentele petrecute la masa?

var a2a_config = a2a_config || {}; a2a_config.num_services = 4; a2a_config.prioritize = ["facebook", "twitter", "yahoo_messenger", "yahoo_mail"];

Am tot auzit de inotatoarea asta si mi-am zis: Hai s-o incerc! Surpriza? Un peste cu o carne alba si cu gust chiar de… peste. Cam asa l-as descrie pe scurt. Simti ca mananci peste cu adevarat.
Despre reteta n-am mare lucru de povestit. Am incercat cea mai simpla varianta, ca sa nu acopar gustul pestelui cu cine stie ce condimente.

Iei pestele, il pui intr-o tava si il ungi cu niscaiva ulei de masline, presari si niste masline sa-i tina de urat, il asezonezi si-l uiti la cuptor vreo 20 de minute. Cam atat, nimic mai mult! Si-l servesti cu o salata cat mai… verde.

//

Asteptam intalnirea de la piata cu cartofii noi de vreo doua luni. De parca ar fi cine stie ce delicatese… Nu sunt. Totusi, imi rezerv in fiecare primavara placerea de a-i savura copti, cu rozmarin si ulei de masline. Simplitatea absoluta!

Pe scurt, ii spal bine-bine fara sa-i curat, ii fierb putin pana incep sa se inmoaie, ii scurg si ii pun intr-un castron. Adaug 1 lingura rasa de rozmarin si una de cimbru, 1 mana de masline, sare si 6 linguri ulei de masline. Asta la 1 kilogram de cartofi. Amestec bine totul si intind pe o tava de copt. Ii tin apoi la cuptor pana incep sa se rumeneasca. Cam 30 de minute la 180° C.
In piata, doamna care mi i-a vandut mi-a povestit ca ii face la cuptor cu ciuperci. Nici gand sa mai adaug ceva la cartofi! Imi sunt suficienti. Nu ca nu mi-ar placea si ciupercile.

//

Cu gem si smantana, cu branza cheddar, cu rosii uscate, masline si feta sau chiar cu chutney de ceapa – ai o multime de variante numai bune de experimentat. Eu am ales unele simple, intr-o dimineata cand nu ma grabeam sa ajung undeva.
De fapt, nu-ti trebuie decat 40 de minute ca sa te asezi apoi in fata unui mic dejun aromat, la care sa savurezi aceste painici, pe numele lor original “scones” (traditionale in Scotia si sud-vestul Angliei), si sa gandesti ca ziua ta a inceput foarte bine.

Ai nevoie de 225g de faina, 2 lingurite praf de copt, 1 varf de lingurita de sare, 30g de zahar (daca le mananci cu dulceata, poti sa nu pui zahar deloc), 50g de unt, 1 mana de stafide, 150ml de lapte.

Se amesteca faina, praful de copt, sarea si zaharul (daca pui) intr-un castron, apoi se adauga untul taiat cubulete si se freaca impreuna cu ingredientele uscate, cu ajutorul degetelor, pana cand compozitia seamana cu niste firimituri. Se adauga stafidele.
Se incorporeaza apoi, putin cate putin, laptele si se amesteca pana cand se formeaza un aluat ferm. Se rastoarna pe o suprafata tapetata cu faina si se intinde un cerc de aproximativ 11/2cm grosime (eu aici am mereu tendinta de a-l intinde mai mult si de aceea ma trezesc cu niste painici cam subtiri). Cu ajutorul unui pahar se taie cercuri, care se pun pe o tava tapetata cu hartie de copt. Se ung cu lapte si se dau 12-15 minute in cuptorul incalzit la 200° C.

var a2a_config = a2a_config || {}; a2a_config.num_services = 4; a2a_config.prioritize = ["facebook", "twitter", "yahoo_messenger", "yahoo_mail"];

Ce-ai zice daca bucataria ta pentru care ai facut o pasiune s-ar innoi cu un vas elegant si versatil de care nu te vei mai putea desparti? Si nu asa, oricum. E vorba despre un vas pe care il poti castiga la un concurs de creativitate culinara.

Pe scurt, participa la concursul “Bucatar real,-“. Trimite in perioada 3-15 mai povestea ta despre ce ai vrea sa gatesti in vasul Pyroflam, tinand cont de avantajele lui, si poti castiga unul dintre cele 45 de vase Pyroflam. In plus, daca ai fost nominalizat/a printre castigatori, vei primi un vas Pyroflam si poti merge mai departe in competitie. Pui vasul la treaba, pregatesti ceva bun si postezi reteta la tine pe blog in perioada 22-28 mai. Primii trei clasati vor primi vouchere de cumparaturi real,- Hypermarket, cu valori de 300, 200 si 100 de lei.

Vasul care poate sta oriunde

Chiar inainte sa te apuci de treaba, hai sa faci cunostinta cu vasele Pyroflam. Cred ca amanuntul cel mai important este ca le poti pune in cuptor, pe aragaz, la microunde, cum la fel de bine pot sta in masina de spalat vase, in frigider, chiar si in congelator. Pe scurt, mai peste tot. Poti chiar sa le aduci la masa si sa servesti invitatii direct din ele.

Capacele transparente si cosurile de gatire la aburi sunt realizate dintr-o sticla borosilicat speciala de foarte buna calitate, ceea ce le permite sa reziste la fluctuatii foarte mari de temperatura, de pana la 450° C.

Gama Pyroflam, fabricata din vitroceramica, este produsa de compania franceza Arc International, recunoscuta in intreaga lume pentru varietatea produselor ei de uz casnic si gastronomic. Initial rezultatul unor experimente realizate de NASA, vitroceramica a fost dezvoltata ulterior de Arc International pentru intrebuintarea in bucatarie.
Pe scurt, avantajele sunt: versatilitatea utilizarii, aspect similar cu cratitele si tigaile folosite in bucatarie, usurinta cu care pot fi curatate.

Nu-ti mai ramane decat sa alegi reteta preferata. Sa fie o prajitura cu banane si scortisoara gata in 20 de minute, la microunde? Sau un risotto cu ardei rosu pregatit in cuptor?

Completeaza-ti colectia de vase!

Fie ca ai nevoie de o tava, fie de o caserola rotunda sau ovala din gama Pyroflam, renumita pe plan international, trebuie sa stii ca poti sa achizitionezi vasul preferat cu reduceri de 50%. Ai nevoie de 10 puncte-bonus acumulate la cumparaturi realizate in magazinele real,- Hypermarket, pana la 20.06.2012, iar produsele cu discount le poti achizitiona pana la 04.07.2012.
O colectie de sapte vase de gatit Pyroflam sunt disponibile exclusiv in toate magazinele real,- Hypermarket din Romania pana pe data de 04.07.2012.

//

Cremos, aromat, racoritor si plin de vitamine. Cam atat am de spus despre el.

Este un mic dejun pe care il ador. Poate fi pregatit, bineinteles, pentru o gustare sau chiar pentru o cina foarte usoara. Exista totusi un singur inconvenient daca il preferi pentru micul dejun: peste maximum o ora, te-ndrepti din nou spre frigider…

Pe langa o mana de capsuni, ceva miere si lapte, am adaugat un mango – asa, pentru un plus de vitamine.

//

Sta sa inceapa sezonul capsunilor in Romania. Eu nu am mai avut rabdare, asa ca am dat o raita si prin Obor si m-am intors acasa cu sacosa plina. Ce sa fac mai intai? Un smoothie aromat si racoritor sau o tarta irezistibila? Pana sa ma hotarasc m-am delectat cu “povestile” lor:

Primele doua, indragostite, tocmai s-au intors de la studioul foto, pregatindu-se sa plece in luna de miere.

Alte doua au inceput “sa danseze”, incat abia-abia am reusit sa le surprind miscarile de balerine.

Norocul meu a fost ca au obosit repede si le-am fotografiat, in final, odihnindu-se.

Mi-a fost suficient sa citesc o pagina ca sa fiu mirata, distrata, placut impresionata si, cel mai important, ca sa raman cu o lectie invatata despre transformarea mancatului intr-o experienta constienta. Sper totusi sa bag la cap, chiar daca e vorba despre experienta altuia.

Citesc in “Nourishing Wisdom” ca autorul s-a hotarat la un moment dat sa petreaca o mica vacanta intr-un loc de meditatie. Asta inseamna, pe scurt, ca mai multi oameni stateau in acelasi loc, dar fara sa vorbeasca. Doar sa mediteze. Cam 16 ore pe zi. Marc David, protagonistul povestii, un fin observator, a urmarit ce se intampla in jurul lui – nu s-a multumit sa mediteze. Observase ca, in pauzele de masa, oamenii erau complet schimbati. Acelea erau momente in care lasau controlul si atentia in sala de meditatie si mancau compulsiv, mult, repede, cu mintea in alta parte. Pauzele de masa erau singurele clipe din zi cand puteau “sa-si faca de cap”. Dar asta nu era tot: Marc si-a dat seama ca si el face acelasi lucru si ca, de fapt, a facut asta toata viata. Ca nu si-a acordat, niciodata, ocazia de a trai cu adevarat experienta mancatului – sa gusti, sa mirosi, sa fii prezent, sa nu te gandesti la nimic altceva, sa te simti bine cu ceilalti la masa, sa observi toate detaliile legate de mancare. La ce ar folosi? – poate te intrebi. Pai, e simplu: ai putea sa vorbesti cu cineva fara sa fii atent la el? Ai putea sa citesti o carte fara sa fii atent la ea? (stiu ca poti, intrebarea e daca poti ramane cu ceva din carte fara sa fii atent la ce-ai citit). Ai putea sa te bucuri, sa te relaxezi la un film, daca nu esti deloc atent la ce se desfasoara pe ecran? Dar sa mergi intr-o excursie sau chiar sa faci dragoste?

In mare parte, asa e si cu mancarea. Te poti bucura de aceasta experienta doar daca o traiesti cu adevarat. Si asta nu e tot: daca nu esti atent, apar efecte nedorite. Chiar si metabolismul este afectat. Mananca repede, pe fuga, si nu te mira daca te doare stomacul sau daca te ingrasi.
Asa cum iti doresti sa ai o cariera frumoasa, sa faci lucrurile bine, sa te intelegi perfect cu prietenii, la fel ar fi ideal sa-ti doresti o relatie armonioasa cu mancarea.

Legatura intre meditatie, sex si mancare este ca fiecareia trebuie sa-i acorzi intreaga atentie, la momentul potrivit.

//

Cel mai bun sandvis mancat vreodata – despre el promisesem ca o sa va povestesc.
Pentru asta trebuie sa ma intorc in timp, acum cateva saptamani, la excursia din Bari. Doar cu gandul, caci masina timpului e data la reparat.

Sa incepem mai intai cu o plimbare relaxanta pe malul Adriaticii – barcutele colorate completeaza perfect tonica priveliste cu palmieri. Tot aici era si piata de peste, si un birt unde trageau toti pescarii care muncisera de la 4.00 dimineata sa stranga plasele pline de peste din largul marii, iar mai tarziu cautau relaxare.
Sa ne apropiem incet-incet de sandvisul acela extraordinar. In plimbarile mele prin Centrul Vechi din Bari, m-am trezit pe neasteptate in fata unei vitrine cum n-am vazut vreodata. Nici macar in filme.

Am intrat in magazin plina de entuziasm, dar si tare curioasa. Pravalia nu era mare, insa pe mijloc, din tavan, atarnau o multime de minunatii. Norocul meu a fost ca mai erau cativa clienti pentru care omul din spatele tejghelei pregatea, pe loc, un sandvis. Atunci am cerut si eu – mai in italiana, mai prin semne. Si m-am trezit cu un sandvis urias, care, culmea!, avea doar doua ingrediente esentiale: prosciutto (muuult prosciutto) si mozzarella. Completarea era cu ulei de masline, piper si probabil alte condimente pe care nu am avut rabdarea sa le identific. Era atat de bun, ca l-am mancat in liniste, fara sa-mi doresc sa ma gandesc prea mult.

Apoi, mai tarziu, m-am dus sa iau pranzul intr-un loc pe care pusesem ochii in Lonely Planet: Vini e cucina.

Nu e un restaurant obisnuit. Nu ai meniu, in fiecare zi e altceva si nici nu stii ce urmeaza la fiecare fel (poti cel mult sa tragi cu ochiul la masa vecina, daca nu mai ai rabdare) – ceea ce face pranzul o experienta mai mult decat interesanta. Imi plac surprizele! Mai ales cele culinare. Eu am nimerit ziua cu fructe de mare. De la aperitiv nu au lipsit prosciutto, burata, masline, dovlecei murati (de senzatie!), bruschete (supersimple: o felioara de paine prajita, unsa cu ulei de masline, cu o jumatate de rosie cherry deasupra si cu o frunza de rucola) – ador mancarurile delicioase si simple!

Au urmat paste cu fructe de mare si, mai apoi, fructe de mare prajite (mi-am propus sa plec din Italia satula de fructe de mare si mi-a reusit planul). Totul s-a terminat cu un cos de fructe, din care am pus ochii pe niste portocale – asa, mai din plictiseala. Dar ce sa vezi? Erau portocale rosii! Iar la sfarsit a mai aparut in fata mea o farfurioara pe care era un foitaj cu crema de vanilie.
Daca ar fi sa fac un rezumat culinar, pentru mine Bari a insemnat: burata, prosciutto, dovlecei acri si fructe de mare. Si, la finalul excursiei, o Gianduja absolut irezistibila.

//

Pentru ca am prins putin timp liber, gandul mi-a zburat la mica mea vacanta care tocmai s-a sfarsit – ca orice lucru frumos, a trecut atat de repede ca nici n-am apucat sa savurez bine niste paste al forno, sa inspir mireasma de capsuni, sa ma satur de fructe de mare, ca m-am si trezit acasa. Da, ai ghicit, Italia a fost destinatia mea. Tocmai in sud, fiind nu numai pe urmele unei vacante gourmet, ci si dornica sa gasesc o oaza de soare, cu vegetatie si floricele colorate – o primavara de care, la noi acasa, nu suntem siguri nici acum.

Si fiindca veni vorba, socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, asta se stie: n-a fost asa de cald, floricele am gasit doar pe la balcoane, iar vegetatie a insemnat o multime de palmieri uriasi care-mi dadeau mai degraba impresia ca ma aflu in insorita… Grecie.

Daca ajungi in centrul vechi din Bari (si e musai sa ajungi, daca ai poposit in acest orasel de pe malul Adriaticii), te poti plimba pe stradute de poveste, cu rufe atarnate la balcoane, exact ca in filmele italiene vechi, cu femei si copii intr-o permanenta zarva, dar si cu catedrale impunatoare, plus un castel construit in anul 1131.

Merita sa-i faci o vizita si sa-i afli povestea.

Vei putea explora in voie o multime de cotloane ale castelului, care azi e muzeu.

Si pentru ca dupa atata plimbare o sa ti se faca sigur foame, poti poposi cu incredere in restaurantul La Locanda del Federico, din Piata Mercantile.

Vei intalni ospatari care stiu ceva engleza si iti pot explica ce inseamna unele preparate. Ingredientele sunt proaspete, atmosfera este foarte placuta, iar daca stai pe terasa ai vedere chiar spre piata. Preturile sunt insa pe masura calitatii preparatelor. De exemplu, o dorada la cuptor, de marime medie, ajunge la 24 de euro.
Pentru mine au fost cele mai importante antipastele, bine-cunoscutele aperitive italiene, asa ca am cerut varianta cea mai bogata. Nu pot sa spun cu exactitate denumirile tuturor sortimentelor, insa pot spune sigur ca am mancat midii, un dovlecel rulat si facut la cuptor cu ou, servit cu un sos de usturoi si menta (aproape ca m-am indragostit de el), prosciutto, cuscus cu fructe de mare si morcov ras, rulouri de dovlecel prajit cu creveti si burata – aceasta din urma fiind o branza minunata, pe care incerc sa o gasesc si in Romania. Daca inca nu a ajuns pe la noi, o astept cu nerabdare!

Deja dupa multimea de preparate, arome, combinatii de culori pe care le-am descoperit si experimentat, eram satula. Pentru ca totusi eram la mare, am cerut peste – pe cel mai proaspat pe care il aveau. Am primit o dorada la cuptor delicioasa (nu spun mai mult – o putem gati, din fericire, si acasa).

Partea a doua, data viitoare: cel mai simplu si cel mai bun sandvis mancat vreodata (oare voi reusi sa reproduc gustul acela acasa?), o masa in alt restaurant, recomandat de Lonely Planet, cu fructe de mare pe saturate si vizita intr-un magazin deloc mare, dar fabulos, de carnuri si lactate.

//

La inceputul anului descopeream si eu cerneala de sepie. Putin nedumerita, foarte curioasa si nerabdatoare sa vad ce gust poate avea o mancare… neagra. Atunci am ales sa fac risotto. Un usor iz de mare este tot ceea ce am simtit.

Am incercat a doua oara sa fac paste cu cerneala de sepie. Poate, poate, simt o aroma mai bine definita.
Reteta e banala: tai marunt un sfert de ceapa si 2 catei de usturoi, ii calesti in ulei de masline. Poti pune si un praf de chilli daca mananci iute si, apoi, adaugi un pliculet de cerneala si 2 linguri din apa in care au fiert pastele, ca sa iasa sosul mai gros. Adaugi pastele si amesteci 2 minute pe foc, sa se intrepatrunda aromele. La sfarsit, ornezi cu putina coaja de lamaie rasa, ca sa dai putina culoare.

Nici de data asta nu am simtit gustul intens pe care il cautam. Desi am terminat pliculetele de cerneala de sepie, mai am si varianta a treia: am vazut la supermarket paste integrale care au in compozitie cerneala de sepie. Suna tentant si o sa le incerc cat de curand.

var a2a_config = a2a_config || {}; a2a_config.num_services = 4; a2a_config.prioritize = ["facebook", "twitter", "yahoo_messenger", "yahoo_mail"];

Daca treci pe langa el, nu poti sa-l ratezi. Din vitrina iti fac cu ochiul cateva bunatati frumos ambalate, iar daca citesti pe firma “Cake design”, vei fi suficient de curios sa descoperi ce se ascunde in spatele usii.

Ei bine, cum intri, te intampina o priveliste parca rupta din povesti: iepurasi colorati care stau cuminti pe glazura irezistibila de la cupcakes. Prezenta lor nu era intamplatoare: anuntau Sfintele Pasti.

Daca iti plac ciocolata, vanilia sau cappuccino, vei gasi un cupcake pe gustul tau. Eu am ales unul de vanilie, care cred ca a avut deasupra o crema cu levantica, si unul cu peanut butter – genial!

Magazinul este pe cat de mic, pe atat de placut. Poti sa te relaxezi la un cupcake, servindu-l la bar alaturi de o cafea aromata. Iar la plecare nu uita sa ii spui vanzatoarei “arrivederci”. Am uitat sa spun, delicatesele se afla in Bari, Italia, pe o straduta din orasul nou.

//

In urma cu trei luni, pregateam placinta florentina plina de entuziasm. Nu era prima oara cand alegeam, bucuroasa, s-o prepar. Doar ca, de data asta, alesesem sa renunt la aluatul foitaj din comert (cu nelipsita margarina) si sa-l inlocuiesc cu altceva. Asa am descoperit cel mai simplu aluat de tarta (o cantitate de ulei, una de apa si faina cat cuprinde).

Ce vreau sa spun acum nu e legat de reteta. Ci de faptul ca suntem intr-o continua schimbare. Am zis ca gusturile se dezvolta, cu accent pe schimbare, nu neaparat pe evolutie. In urma cu trei luni faceam o reteta pe care o adoram. Azi, abia pot privi fotografia cu tarta. Imi creeaza o stare de disconfort. Nu mai vreau sa vad spanac! Anul trecut, ma mandream cu ditamai buchetul de doua kile de spanac, azi, nu vreau sa mai aud de spanac. Ma intreb daca mi-o veni mintea la cap pana in sezonul spanacului. Partea buna este ca inca ma incanta ideea de stevie (abia astept sa mananc bors de stevie!). Tot ce pot sa spun din experienta asta este ca organismul se afla intr-o continua schimbare, ca are nevoi nutritionale diferite, ca e imposibil sa deschid o revista si sa aleg o dieta la intamplare, pentru ca nutritionistul cel mai bun este, de fapt, corpul meu. Acesta isi stie foarte bine nevoile, iar eu nu trebuie decat sa plec urechea la doleantele lui. Nu am sa ma straduiesc sa le si inteleg, e suficient sa le ascult.

var a2a_config = a2a_config || {}; a2a_config.num_services = 4; a2a_config.prioritize = ["facebook", "twitter", "yahoo_messenger", "yahoo_mail"];

Asta am auzit de dimineata, cand stateam linistita la coafor (poate prea linistita?!), si ma gandeam c-a venit primavara. Cartofi prajiti? O saptamana intreaga? Putin contrariata, mai ales ca propozitia venea din gura unui copil, care, in plus, era bucuros pe tema asta, am fost atenta la context. Cica era reclama la nu stiu ce supermarket care avea oferta speciala la cartofii semipreparati – am intuit eu (cred ca aia curatati si taiati, gata de aruncat in tigaie).
Ce inteleg eu din reclama asta? Ca trebuie sa le dam copiilor cartofi prajiti o saptamana intreaga ca sa fie fericiti!? Nu de alta, dar mai sunt si ieftini, la oferta!, si usor de preparat (suficiente motive ca sa trecem cu vederea cat de sanatosi sunt, nu?).
Ce intelege un copil din reclama asta? Ca trebuie sa-si convinga parintii sa-i dea cartofi prajiti.

Cartofii prajiti m-au dus instantaneu cu gandul la minunatele reclame cu copii (unele chiar reusite) la margarina, parizer, pufuleti, sucuri pe baza de cola…

Stiati ca o margarina poate avea si unt? Ei bine, asta am aflat eu dintr-o reclama in care o fetita draguta ne invata cum sa intindem margarina pe paine. In afara de reclama facuta de un copil la margarina, apar alte cateva momente-cheie care ma debusoleaza de-a dreptul: 1) cica nu mai trebuie sa pui unt pe paine, ca el se afla chiar in margarina (la ce mi-o folosi sa gasesc unt in margarina?; personal, nu mi-am raspuns la intrebarea de ce sa mananc margarina?); 2) poti manca felia de paine doar unsa cu margarina (chiar daca as folosi untul cel mai de calitate, de ce l-as manca gol?); 3) pentru pretentiosi: poti adauga gem sau sunca. Deci e clar, fac parte din categoria “pretentiosi”. Asta da, revelatie!
Nu e singura reclama la margarina care face trimitere la copii. Un alt fel de fericire (ruda cu mancatul cartofilor prajiti) este atunci cand mananci prajituri cu margarina facute de mama.

Lista cu astfel de ingrediente “perfecte” pentru copii continua cu parizer, mancaruri tip fast food (in localuri unde gasim si jucarii, ca sa fim siguri ca vor veni copiii) si bauturi care n-au vazut urma de fruct. Asta merita copiii nostri?

Frunza de salata, rosia si castravetele fixate cu piuneze, carnea “desenata” cu o frigaruie de metal fierbinte, ca sa arate ca si cum ar fi fost pusa pe gratar, apoi vopsita, ca sa para mai rumena, si multe alte trucuri de food stylist puteti vedea mai jos in filmuletul care ne prezinta cum se prepara burgerul perfect pentru o reclama comerciala. Pofta buna si atentie la… piuneze!

//

Ieri am surprins la supermarket o discutie, mai mult monolog, intre o mamica si un copil: „Lasa dulciurile! Nu vezi cat esti de gras?” (eu eram foarte concentrata sa gasesc ingredientele pe care mi le doream, dar cuvintele mi-au atras atentia si am tras cu ochiul la copil; incerca sa strecoare in cos un pachet de biscuiti cu crema); mama, din nou: „Lasa biscuitii! Nu mai manca dulciuri!”. Greu de crezut ca baiatul se va lasa de dulciuri asa… Cum a ajuns sa fie gras? Cum a ajuns sa fie dependent de dulciuri?!

In multe tari din UE exista proiecte dedicate sustinerii consumului de fructe si legume, precum si al sucurilor de fructe. Era timpul sa avem si noi un astfel de proiect. E suficient sa aruncam o privire prin parc, ca sa ne dam seama cata nevoie de informare si de educare au parintii si copiii in acest sens.

In Romania se va desfasura pentru prima oara campania „5 portii de legume, fructe sau suc de fructe”. Publicul-tinta al acestui program sunt mamele care au copii aflati in primii ani de scoala.

Cred ca trebuie sa fiu atenta chiar eu la acest program, pentru ca stiu ca nu reusesc in fiecare zi sa respect regula de a manca doua portii de fructe si trei de legume.
O portie este egala cu un fruct, sau cu o leguma de marime mijlocie, sau cu cateva bucati mai mici, precum si cu un pahar de suc.

Campania se va desfasura pe o perioada de trei ani, pana in septembrie 2014, si este initiata de Uniunea Nationala a Producatorilor de Sucuri din Polonia (KUPS). Proiectul este finantat din bugetul Uniunii Europene si al Republicii Polone, precum si din bugetul Fondului de Promovare a Fructelor si Legumelor, administrat de catre Agentia Pietei Agricole din Polonia.

Campania a pornit de la studiile care au masurat gradul de constientizare cu privire la consumul de fructe, legume precum si sucuri de fructe in randul mamelor avand copii cu varste cuprinse intre 3 si 10 ani. Cercetarile efectuate au indicat faptul ca numai 17% dintre mamele intervievate au auzit ca legumele si fructele trebuie consumate de 5 ori pe zi, dar 88% dintre ele sunt de acord cu afirmatia conform careia fructele si legumele reprezinta baza unui stil corespunzator de viata.


//