Eu, tu, noi. Ieri, azi, mâine
De ce unii dintre noi alegem să stabilim relaţii apropiate cu cei din jurul nostru, iar alţii relaţii ce ne conferă independenţă în gândire şi acţiune?
De ce repetăm mereu aceleaşi tipare?
Cum ne găsim partenerul potrivit de viaţă?
Ştim să dăruim şi să primim iubire?
Ce facem când rezultatele alegerilor şi acţiunilor noastre sunt altele decât cele pe care le aşteptăm?
Ce se întâmplă cu noi când ne confruntăm cu o despărţire?
Fiecare dintre noi provine dintr-o familie în care învaţă cum să relaţioneze cu cei din jurul nostru.
Experienţele relaţionale pe care le-am avut în trecut îşi lasă amprenta asupra relaţiilor noastre viitoare.
Ce ai învăţat din relaţiile trecute?
În cadrul acestor întâlniri vom parcurge împreună teoria ataşamentului (un model care ne poate ajuta să înţelegem alegerile pe care le facem azi), stadiile dezvoltării cuplului şi stadiile dezvoltării copilului şi le vom pune în relaţie cu experienţele personale ale participanţilor, analizând impasurile şi facilitând învăţarea fiecăruia.
Grupul se adresează persoanelor interesate să se înţeleagă mai bine şi/sau să descopere mai multe despre dinamica relaţiilor interpersonale, inclusiv a relaţiei de cuplu.
Termenul de înscriere: 15.09.2012 sau în momentul în care s-a strâns numărul maxim de participanţi
Durata: 6 şedinţe a 90 de minute/şedinţă.
În fiecare luni sau marti sau miercuri de la ora 19:00 – 20.30.
Locaţia: Timişoara, str. Independenţei nr. 5 Ap. 1 (Interfon 01).
Taxa: 40Ron/persoană/şedinţă.
Numărul de participanţi: 6-10
Tematica fiecarei intalniri
Înscrieri şi informaţii suplimentare: Geta Trautmann – getatr@gmail.com
Tel. 0724.354.496
Moderatori:
Psih. Geta Trautmann – formare în Analiza tranzacţională şi în psihoterapie prin relaxare şi simboluri, psiholog clinician
Psih. Laura Ioanovici – formare în psihoterapie prin relaxare şi simboluri, psiholog clinician
TEMATICA ŞEDINŢELOR GRUPULUI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ
Şedinţa 1. Sesiune introductivă
- Prezentarea participanţilor şi a moderatorilor
- Contractarea regulilor grupului
- Exerciţiu – joc psihologic pentru animarea grupului
- Stabilirea obiectivelor individuale/de grup
Şedinţa 2.
- Stările Eu-lui – prezentare concepte
- Identificarea modelului funcţional al stărilor Eu-lui
- Joc de rol
- Analiză şi feed-back
Şedinţa 3.
- Teoria ataşamentului – prezentare concepte
- Identificarea stilului personal de ataşament
- Genograma şi genograma imaginară
- Analiză şi feed-back
Şedinţa 4.
- Stadiile dezvoltării copilului şi stadiile dezvoltării cuplului – prezentare concepte
- Exerciţiu – joc psihologic pentru animarea grupului
- Analiză şi feed-back
Şedinţa 5.
- Exerciţiu – înţelegerea modului în care personalitatea şi comportamentul uman se dezvoltă
- Analiză şi feed-back
Şedinţa 6.
- Evaluarea obiectivelor individuale şi de grup a participanţilor
- Întrebări/comentarii apărute pe parcursul şedinţelor
- Aprecieri cu privire la activitatea desfăşurată
