Psihologia Azi

Ca multe alte masuri profesionale, din aceasta tara, nici DISPOZITIA 1 2012- evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practica NU a fost un rezultat al consultarilor, cu cei a caror drepturi sunt reprezentate de Colegiul Psihologilor.

Aceasta atitudine o consideram neadecvata si consideram necesar sa luam pozitie, pentru a stopa aplicarea ei.
De buna credinta am primit toate masurile, care au venit anterior si am realizat platile cerute de catre forurile reprezentative. Dar a venit timpul sa se inteleaga sensul acestei reprezentari, pornind de la respect reciproc si colaborare.

Consideram ca e necesara masura boicotului acestei dispozitii, deoarece:
1) Nu au existat consultari si propuneri pe acesta tema cu membrii colegiului (toti psihologii autorizati) asa cum este corect cand se ia o astfel de decizie ;
2) Aceasta dispozitie ingreuneaza activitatea psihologilor atat financiar cat si ca timp alocat: statului la coada la posta lunar, scrisului in 4 registre, cumpararii de registre, hartie, timbre si utilizarii a o parte din timpul alocat examinarii si/sau terapiei completarii dosarelor.
3) Avem deja registru unic, parafe cu cod, stampile cu nr.de inregistrare . Legea 214/2004cap.II art.2 spune ca dreptul de libera practica se exercita olograf, cu mentionarea in clar a numelui si a codului personaldin Registrul Unic concomitent cu aplicarea parafei, nu a timbrului.
4) Acesta dispozitie nu creste calitatea actului profesional si nu elimina profesarea fara autorizatie, dar ii descurajeaza pe cei care se straduiesc sa lucreze corect.

A devenit un lux sa fii psiholog din cauza: cotizatiei, taxelor, costului cursurilor si deplasarilor si cazarii pentru participare, costului testelor .
Refuzam sa consideram ca aceasta dispozitie este a psihologilor din Romania si cerem ca, orice masura legala, care ne priveste sa fie rezultatul unei consultari.
Va cerem sa reveniti asupra masurii initiate si sa reganditi, in mod colaborativ,toate masurile, ce ne privesc.
Va cerem sa reganditi pozitia psihologului prin masuri protective.
Va cerem sa ne protejati drepturile legale, drepturile proesionale si sa va luptati mai mult pentru integrarea profesionala in domeniul sanatatii.
Va multumim respectuos, noi, membrii Colegiului Psihologilor!

No related posts.

Persoanele foarte creative par adesea mai ciudate decât noi, ceilalţi. Acum, cercetătorii ştiu de ce.

de Shelley Carson

Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai prosperi antreprenori, cu sute de brevete de invenţie – inclusiv Segway-ul, dar nu-l veţi vedea niciodată pe Dean Kamen îmbrăcat în costum şi la cravată: excentricul inventator poartă aproape exclusiv blugi. A stat cinci ani la facultate înainte să renunţe, nu-şi ia niciodată vacanţă şi nu a fost niciodată căsătorit. Kamen guvernează (alături de Miniştrii Îngheţatei, „Brunch“-ului şi Nepotismului) regatul- insulă al Găluştii de Nord din Connecticut, care s-a „desprins“ de Statele Unite şi are propria monedă, a cărei unitate este pi. Vizitatorilor li se emite un formular de viză care include spaţii pentru notarea semnelor de identificare atât de pe faţă, cât şi de pe fese.

Kamen, care este neobosit în efortul său de a-i încuraja pe copii să urmeze cariere în domeniul ştiinţelor şi ingineriei, este unul dintre multele persoane care dispun de o creativitate deosebită şi al căror comportament este uneori considerat de ceilalţi ciudat. Albert Einstein obişnuia să adune chiştocuri de ţigară de pe stradă şi folosea tutunul din acestea pentru pipa sa; Howard Hughes petrecea zile în şir pe un scaun aşezat într-o zonă aşa-zis sterilă din apartamentul său din Hotelul Beverly Hills; compozitorul Robert Schumann credea că muzica sa îi era dictată de dincolo de mormânt de Beethoven şi de alte asemenea celebrităţi trecute în nefiinţă, iar despre Charles Dickens se spune că se apăra cu umbrela de atacurile unor ştrengari imaginari în plimbările pe care le făcea pe străzile Londrei.

Apropiindu-ne mai mult de zilele noastre, putem menţiona preocupările lui Michael Jackson pentru operaţiile de rinoplastie, preferinţa lui Dali pentru animalele de companie periculoase sau costumaţia întruchipând o lebădă a cântăreţei din Islanda Björk, la decernarea premiilor Oscar.

Nu doar persoanele obişnuite îi percep pe oamenii foarte creativi ca fiind excentrici. Aceştia se percep adesea ei înşişi ca fiind diferiţi şi incapabili să se integreze. Ultimele descoperiri în materie de imagistică cerebrală, studiul creativităţii şi biologie moleculară sugerează că aceste percepţii nu sunt exclusiv bazate pe câteva povestioare anecdotice despre nişte cercetători şi artişti „ciudaţi“. În realitate, creativitatea şi excentricitatea merg adesea mână în mână, iar oamenii de ştiinţă consideră acum că ambele trăsături ar putea fi puse pe seama modului în care creierul procesează informaţia pe care  o primeşte. Chiar şi în lumea afacerilor s-a remarcat o apreciere crescândă a corelaţiei dintre o gândire creativă şi un comportament neconvenţional, concretizată într-o mai mare acceptare manifestată faţă de cel din urmă.

Stabilirea conexiunii

Incidenţa comportamentului bizar la persoanele creative este prea mare pentru a fi considerată o simplă coincidenţă. Chiar şi în Grecia antică, atât Platon, cât şi Aristotel comentau comportamentul neobişnuit al poeţilor şi dramaturgilor (Aristotel a fost, de asemenea, primul care a remarcat relaţia dintre creativitate şi depresie, o corelaţie susţinută de cercetările moderne). În urmă cu mai bine de un secol, criminalistul italian Cesare Lombroso inventaria în cartea sa „Omul de geniu“ comportamentele personalităţilor marcante şi le punea pe seama aceleiaşi „degenerări“ ereditare incriminate şi în cazul criminalilor violenţi.

În ultimele decenii, psihologii şi alţi oameni de ştiinţă au explorat această conexiune utilizând instrumente de evaluare validate empiric atât pentru creativitate, cât şi pentru excentricitate. Pentru a măsura creativitatea, cercetătorii pot avea în vedere performanţele creative, implicarea subiectului în activităţi creative sau capacitatea acestuia de a gândi creativ (de exemplu să dea o nouă utilitate unui obiect casnic). Pentru măsurarea excentricităţii, cercetătorii utilizează adesea scale de evaluare a personalităţii schizotipale.

Personalitatea schizotipală se poate manifesta într-o serie de forme printre care: gândirea magică (idei fanteziste sau credinţa în existenţa fenomenelor paranormale, cum era convingerea lui Schumann că Beethoven îi dicta muzica de dincolo de mormânt), experienţe perceptive neobişnuite (distorsiuni ale percepţiei, precum impresia lui Dickens că era urmărit de personaje din romanele sale), anhedonie socială (preferinţa pentru activităţi solitare – Emily Dickinson, Nikola Tesla şi Isaac Newton, de exemplu, preferau munca în locul socializării) şi o uşoară paranoia (ideea neîntemeiată că oamenii sau obiectele din mediul subiectului ar putea reprezenta o ameninţare, ca în cazul lui Hughes – renumit pentru neîncrederea sa în ceilalţi).

Personalitatea schizotipală reprezintă o variantă mai uşoară a tulburării de personalitate schizotipală care face parte dintr-un grup de tulburări ale personalităţii apreciate ca „bizare sau excentrice“ în Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale elaborat de Asociaţia Americană de Psihiatrie. Diagnosticul de schizotipal s-a desprins în urma unor studii epidemiologice extinse în cadrul cărora cercetătorii au observat la rudele subiecţilor diagnosticaţi cu schizofrenie o probabilitate mai accentuată de manifestare a unor comportamente şi credinţe bizare decât în cazul rudelor celor care nu sufereau de schizofrenie. Persoanele cu trăsături schizotipale pot adopta, de exemplu, un stil vestimentar cu totul deosebit; pot prezenta un model de discurs oarecum neobişnuit; pot reacţiona inadecvat în situaţii sociale; pot crede în existenţa fenomenelor supranaturale precum telepatia sau semnele prevestitoare, iar stabilirea unei relaţii cu aceste persoane, atât fizic, cât şi emoţional se poate dovedi dificilă. Pe scurt, persoanele care prezintă trăsături schizotipale sunt excentrice.

Asta nu înseamnă însă că toţi cei la care se pot identifica asemenea trăsături prezintă o tulburare de personalitate. Aceşti oameni sunt adesea foarte activi, talentaţi şi inteligenţi. Mulţi dintre studenţii mei de la Universitatea Harvard, de pildă, obţin scoruri peste medie la scalele de evaluare a manifestărilor schizotipale precum şi la probele de evaluare a creativităţii şi inteligenţei.

Natură sau educaţie?

Prima dovadă ştiinţifică a legăturii dintre personalitatea schizotipală şi creativitate a apărut în urma unui studiu realizat în 1966 de către geneticianul behaviorist american Leonard Heston. În acest studiu devenit clasic, Heston a arătat că la copiii cu mame biologice care sufereau de schizofrenie, adoptaţi la naştere, probabilitatea de a urma o carieră sau activităţi mai creative era mai mare decât în cazul copiilor adoptaţi de la mamele care nu sufereau de această tulburare (ceea ce susţine teoria lui Lombroso potrivit căreia comportamentul bizar adesea însoţit de creativitate este moştenit).

După 40 de ani, cercetătorul de la Harvard Dennis Kinney a refăcut împreună cu echipa sa studiul lui Heston, sugerând că persoanele cu trăsături schizotipale ar putea moşteni manierele neconvenţionale de gândire şi percepţie asociate schizofreniei, fără însă a moşteni boala în sine. În acest studiu, Kinney şi colegii săi au evaluat 36 de copii adoptaţi de la părinţi schizofrenici şi 36 de copii constituind grupul de control, adoptaţi de la părinţi fără schizofrenie, şi au utilizat The Lifetime Creativity Scales (Scala de evaluare a creativităţii pe parcursul vieţii). Ei au observat că acei copii adoptaţi de la părinţi schizofrenici şi care prezentau manifestări proprii trăsăturilor schizotipale au obţinut scoruri mai ridicate în ceea ce priveşte creativitatea, comparativ cu subiecţii din grupul de control. Echipa lui Kinney a mai observat ceva: unii dintre subiecţii din grupul de control fără cazuri de schizofrenie în familie prezentau caracteristicile profilului personalităţii schizotipale – obţinând şi ei scoruri ridicate la creativitate, comparativ cu alţi subiecţi din grupul de control.

Recurgând la o abordare inversă, studiile recente realizate de investigatorul britanic Daniel Nettle şi de cercetătorii australieni David Rawlings şi Ann Locarnini au confirmat faptul că persoanele creative tind să obţină scoruri mai ridicate la scalele de evaluare a trăsăturilor schizotipale decât persoanele mai puţin creative. În studiul meu, realizat la Harvard, în parte cu ajutorul colegei mele Cynthia A. Meyersburg, am observat că subiecţii cu scoruri ridicate la o probă de realizări creative în domeniul artelor sunt mai înclinaţi să susţină gândirea magică – credinţa în comunicarea telepatică, vise care prevestesc viitorul şi amintiri din vieţile trecute. Este de asemenea mai probabil ca aceşti subiecţi să mărturisească trăirea unor experienţe perceptuale neobişnuite cum ar fi senzaţia de deja vu sau auzul unor voci şoptite în bătaia vântului.

În două studii despre trăsăturile schizotipale şi creativitate – publicate în 1989 şi 1997 – atât Robert Prentky, în prezent psiholog criminalist la Universitatea Fairleigh Dickinson, cât şi J.H. Brod de la Universitatea Oxford au ajuns la concluzia că, pe lângă faptul că persoanele foarte creative prezintă mai multe trăsături schizotipale, asocierea dintre creativitate şi aceste trăsături tinde să fie moştenită, indicând din nou componenta genetică.

Cum se poate ca gândurile şi comportamentele bizare să intensifice capacitatea unei persoane de a gândi creativ? Cercetările mele sugerează că aceste manifestări ale personalităţii schizotipale ca atare nu reprezintă premisa creativităţii; este totuşi posibil ca anumite mecanisme cognitive care stau la baza excentricităţii să stimuleze gândirea creativă. În modelul elaborat de mine al „vulnerabilităţii comune“, model ce ilustrează relaţia dintre creativitate şi excentricitate, am introdus ideea că unul dintre aceste mecanisme subiacente reprezintă o dispoziţie naturală pentru dezinhibare cognitivă.

Prea multă informaţie

Dezinhibarea cognitivă reprezintă incapacitatea de a ignora informaţiile irelevante pentru scopurile actuale sau pentru supravieţuire. Noi toţi dispunem de filtre mentale care păstrează în fundal o mare parte a activităţii de procesare care are loc la nivel cerebral. Organele noastre de simţ transmit atât de multe semnale, de exemplu, încât dacă am fi atenţi la toate acestea, am fi copleşiţi. Mai mult decât atât, creierul nostru accesează permanent imagini şi amintiri stocate la nivel cerebral pentru a procesa şi decodifica informaţiile noi. Datorită acestor filtre cognitive, cea mai mare parte a informaţiilor noi nu este niciodată conştientizată.

Există însă diferenţe individuale în ceea ce priveşte cantitatea de informaţie pe care o blocăm; s-a observat astfel că atât persoanele cu trăsături schizotipale, cât şi cele schizofrenice prezintă o funcţionare redusă a unuia dintre aceste filtre care poartă numele de inhibiţie latentă (IL). Un nivel scăzut al IL pare a creşte volumul de stimuli nefiltraţi ce pătrund în câmpul conştiinţei şi este asociat cu idei bizare şi halucinaţii. În aceste condiţii, este uşor de înţeles cum pătrunderea informaţiei nefiltrate în câmpul conştiinţei poate da naştere unor experienţe perceptive neobişnuite cum ar fi perceperea unor voci sau a unor persoane imaginare.

Este de asemenea posibil ca dezinhibiţia cognitivă să stea la baza experienţelor de tip Evrika!. În aceste momente de revelaţie, filtrele cognitive se relaxează temporar permiţând ideilor latente să apară în prim-planul conştiinţei în acelaşi mod în care gândurile bizare ies la suprafaţă la psihotici. Să ne gândim la următorul exemplu din romanul Sylviei Nasar „O minte sclipitoare“, publicat în 1998, despre câştigătorul Premiului Nobel (diagnosticat cu schizofrenie), John Forbes Nash. Întrebat de ce consideră că extratereştrii îl contactează, acesta a răspuns: „Pentru că ideile mele despre fiinţele supranaturale s-au născut la fel ca ideile mele despre matematică. Aşa că le-am luat în serios“. (Cazul lui Nash ne arată cum mecanismul cognitiv implicat în experienţele revelatoare de tip Evrika! este similar cu cel asociat manifestării delirante numită inserţia gândirii, în care psihoticii consideră că gândurile le sunt impuse de forţe din exterior. Cele mai multe dintre persoanele diagnosticate cu psihoză sau schizofrenie însă nu produc idei considerate creative. Capacitatea de a folosi dezinhibiţia cognitivă într-o manieră creativă depinde de prezenţa unor capacităţi cognitive suplimentare asociate unui nivel ridicat de funcţionare.)

O filtrare cognitivă redusă ar putea explica şi tendinţa persoanelor foarte creative de a se concentra intens asupra universului lor interior în detrimentul nevoilor sociale sau chiar al celor de îngrijire personală. (Beethoven, de exemplu, avea dificultăţi legate de igiena proprie). Atunci când câmpul conştiinţei este asaltat de stimuli neobişnuiţi şi nefiltraţi este dificil să nu îţi concentrezi atenţia asupra acestui univers interior.

În 2003, colegul meu Jordan Peterson şi cu mine am publicat date rezultate în urma cercetărilor realizate la Harvard şi la Universitatea din Toronto, potrivit cărora este mai posibil ca persoanele foarte creative să manifeste dezinhibiţie cognitivă, comparativ cu cele mai puţin creative. Într-o serie de studii, am administrat câtorva sute de subiecţi o probă de evaluare a inhibiţiei latente (menită să măsoare cât de uşor ignoră subiecţii stimulii la care au fost deja expuşi). Am evaluat de asemenea creativitatea, folosind diferite instrumente, printre care: probe de gândire divergentă (care necesită elaborarea unui număr mare de răspunsuri sau soluţii la o problemă), măsurarea gradului de deschidere faţă de  diferite experienţe (o trăsătură de personalitate asociată adesea cu creativitatea), Scala de evaluare a personalităţii creative (Creative Personality Scale) şi Chestionarul de evaluare a performanţelor creative (Creative Achievement Questionnaire), care măsoară performanţele creative de-a lungul vieţii). La cei cu scoruri ridicate la fiecare dintre aceste instrumente de evaluare, probabilitatea de a avea scoruri scăzute la proba de evaluare a inhibiţiei latente (indicând dezinhibare cognitivă) a fost mai mare comparativ cu subiecţii mai puţin creativi. Credem că un nivel mai scăzut al inhibiţiei cognitive permite pătrunderea în câmpul conştiinţei a unui volum mai mare de informaţii care pot fi ulterior reprocesate şi recombinate într-o manieră nouă şi originală, rezultând astfel idei creative.

Studiile care utilizează imagistica cerebrală şi electroencefalografie (EEG) susţin teoria potrivit căreia la persoanele foarte creative probabilitatea dezinhibiţiei cognitive este mai mare decât la cele mai puţin creative. Începând cu sfârşitul anilor ‘70, cercetătorul Colin Martindale de la Universitatea Maine a iniţiat o serie de studii despre creativitate utilizând EEG. Împreună cu colegii săi, acesta a observat la persoanele foarte creative un flux crescut al undelor din gama alfa (cu o frecvenţă de 8-12 herţi sau cicli pe secundă), în timpul sarcinilor implicând creativitatea, comparativ cu persoanele mai puţin creative. Martindale şi echipa sa au interpretat fluxul ridicat al undelor alfa ca pe un marker al unei activări corticale scăzute şi al unei atenţii defocalizate, sugerând că la persoanele creative este permisă pătrunderea în câmpul conştiinţei a unui volum mai mare de informaţii în timpul activităţilor creative.

Andreas Fink şi echipa sa de la Universitatea Graz, Austria, care au utilizat datele obţinute de Martindale într-o serie de studii realizate în ultimii cinci ani, are o interpretare diferită a fluxului ridicat al undelor alfa asociat cu creativitatea. Cercetătorii consideră că acesta indică o concentrare a creierului asupra stimulilor interni mai degrabă decât asupra celor veniţi dinspre exterior. Această interpretare explică tendinţa persoanelor creative de a se concentra mai ales asupra vieţii interioare, fapt care reprezintă de asemenea un indicator al personalităţii schizotipale.

O altă cercetare asupra creierului, publicată în 2009 de John Kounios de la Universitatea Drexel şi de Mark Beeman de la Universitatea Northwestern, a avut în vedere examinarea foarte detaliată a experienţelor de tip Evrika!. Kounios şi Beeman le-au cerut subiecţilor participanţi să rezolve sarcini presupunând asocieri de cuvinte în timp ce erau înregistrate traseele undelor cerebrale (brain patterns) fie cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională, fie cu ajutorul EEG. (De exemplu, să se gândească la un cuvânt care poate alcătui un cuvânt compus împreună cu fiecare din următoarele trei cuvinte: crab, pine, sauce. Răspunsul este „apple“).

Subiecţii trebuiau să anunţe momentul exact în care au găsit răspunsul şi dacă au ajuns la acest răspuns prin încercare şi eroare sau în urma unui moment de inspiraţie revelatorie. Rezultatele au arătat că o perioadă de activitate a undelor alfa precede un vârf al undelor gama (unde cerebrale corespunzătoare lăţimii de bandă ce depăşeşte 40 de herţi) în momentul descoperirii bruşte a rezolvării. Kounios şi Beeman presupun că activitatea undelor alfa este asociată unei atenţii concentrate spre interior, în timp ce explozia de unde gama coincide cu apariţia soluţiei în câmpul conştiinţei.

Un alt studiu ce utilizează imagistica cerebrală, realizat în 2010 de cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm, sugerează că dispoziţia atât pentru experienţe de revelaţie creativă, cât şi manifestările schizotipale ar putea fi rezultatul unei configuraţii specifice a receptorilor neurotransmiţătorilor din creier. Folosind tomografia cu emisie de pozitroni, Örjan de Manzano, Fredrik Ullén şi colegii lor au măsurat densitatea receptorilor dopaminergici D2 în aria subcorticală a talamusului la 14 subiecţi evaluaţi pentru aptitudinile de gândire divergentă. Rezultatele au evidenţiat densităţi diminuate ale receptorului D2 la nivel talamic la subiecţii cu abilităţi crescute de gândire divergentă, similare cu pattern-urile identificate în studiile anterioare la subiecţii schizofrenici. Cercetătorii sunt de părere că diminuarea în funcţionarea transportorului dopaminei la nivelul talamusului, observată atât la subiecţi creativi, cât şi la cei schizofrenici, ar putea determina o filtrare cognitivă redusă, permiţând unui volum mai mare de informaţii să pătrundă în câmpul conştiinţei.

Mai multe studii au identificat o legătură între variaţiile genetice asociate neurotransmiţătorului dopamină şi creativitate, pe de o parte, şi excentricitate, pe de altă parte. Cercetătorul maghiar Szabolcs Kéri, care arăta în 2009 probabilitatea crescută ca o persoană foarte creativă să prezinte o variantă a genei neuregulin 1 asociată anterior cu schizofrenia, a lansat ideea că această variaţie genetică ar putea facilita dezinhibiţia cognitivă. Aceste observaţii susţin teoria potrivit căreia dezinhibiţia cognitivă ar putea fi influenţată de variaţii genetice şi că ar putea exista un factor de predispoziţie atât pentru gândirea creativă, cât şi pentru excentricitate.

Importanţa inteligenţei

Evident, nu toate persoanele excentrice sunt creative. Activitatea desfăşurată de noi în laborator arată că alţi factori de natură cognitivă, precum un IQ ridicat şi o capacitate crescută a memoriei de lucru, le permite anumitor persoane să proceseze şi să manipuleze mental o cantitate suplimentară de informaţii fără ca acest lucru să îi copleşească. Am arătat chiar, în câteva studii, că relaţia dintre o inhibiţie scăzută şi un IQ superior este asociată cu scoruri ridicate la probele de creativitate.

Modelul vulnerabilităţii comune sugerează că măcar o parte din persoanele foarte creative ar putea prezenta parţial factori biologici care predispun identificaţi şi la persoanele suferind de tulburări psihotice precum schizofrenia. Această vulnerabilitate ar putea fi responsabilă pentru accesarea de către persoanele foarte creative a unor idei şi gânduri care altfel sunt inaccesibile acelora dintre noi care dispunem de filtre mentale mai puţin permeabile.

În cercetările mele referitoare la creativitate, de-a lungul mai multor ani am inclus următoarea întrebare: „Simţi adesea că te afli într-un loc ce nu ţi se potriveşte?“ Numărul subiecţilor cu scoruri ridicate la Chestionarul de evaluare a performanţelor creative (Creative Achievement Questionnaire) care au răspuns „da“ la această întrebare a fost semnificativ mai mare decât cel al subiecţilor cu scoruri scăzute la chestionar. Unul dintre subiecţi – scenarist la Hollywood – a răspuns într-adevăr „nu“, însă şi-a completat răspunsul cu următorul enunţ: „Nu mă simt ca şi cum aş fi într-un loc ce nu mi se potriveşte. Mă simt ca şi cum aproape m-aş integra, însă mă împiedică acele lucruri care mă fac diferit“.

Vestea bună este că lucrurile s-ar putea schimba pentru aceste persoane care nu-şi găsesc locul potrivit. Rolul din ce în ce mai important al tehnologiilor inovative ca factori esenţiali în dezvoltarea economică a ridicat creativitatea de la nivelul unei trăsături pozitive la o calitate foarte căutată pe piaţa globală a muncii. Multe dintre corporaţiile de top – precum Coca-Cola, DuPont, Citigroup şi Humana – au cooptat în echipele lor manageriale specialişti în inovaţie. Şcoli renumite de managementul afacerilor – Harvard, Stanford, Columbia şi Yale – au adăugat în programele lor cursuri despre creativitate. Iar în companiile din Top Fortune 500, dintre care amintim PepsiCo, Bristol-Meyers Squibb, Aetna şi Marriott, stimularea creativităţii face deja obiectul programelor de training în care instructorii utilizează o serie de instrumente şi tehnici pentru a-i ajuta pe non-excentrici să manifeste o atitudine mai deschisă în raport cu ideile şi cu stimulii neconvenţionali altfel ignoraţi sau reprimaţi.

Pe măsură ce valoarea de piaţă a gândirii creative creşte, este posibil ca mediul convenţional să continue să se adapteze astfel încât să îi poată primi şi asimila pe excentrici. Lucrurile au evoluat deja în acest sens în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea un număr mare de artişti, scriitori, cercetători şi specialişti în computere. Managerii acestor comunităţi tolerează preferinţele vestimentare bizare, lipsa de consideraţie pentru regulile sociale şi orele de muncă repartizate într-o manieră non-convenţională cu scopul de a promova inovaţia.  În compania lui Dean Kamen, Deka Research & Development, de exemplu, pe lângă faptul că se acceptă blugii în vestimentaţie, angajaţilor li se permite, şi chiar se aşteaptă acest lucru de la ei, să rezolve problemele şi să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu aşa cum cred ei.

Aceste persoane, care nu simt că ar fi în locul potrivit pentru ele, nu mai sunt în prezent nevoite să se străduiască atât de tare pentru a se integra. Lucrurile sunt mai plăcute. Suntem într-adevăr cu toţii profund recunoscători celor care ne-au oferit creativitatea lor cu preţul sentimentelor de inadecvare şi ostracizare. Eforturile creative ale excentricilor îmbogăţesc, înfrumuseţează şi aduc inovaţie în vieţile acelora dintre noi cărora ne-a fost mai uşor să ne adaptăm în mediile noastre.

No related posts.

Deschiderea cursului va avea loc Vineri, 23 Martie, ora 17, în Amfiteatrul Mare al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, B-dul Eroii Sanitari nr. 8.

Tema cursului: “Creierul uman – interfaţă între lumi”

Organizator: Prof. univ. dr. Leon Zăgrean

Invitati:

Prof. univ. dr. George Litarczek
Actor doctor in arte Dorel Vişan
Prof. univ. dr. Adrian Restian
Prof. univ. dr. Dumitru C. Dulcan
Prof. univ. dr. ing. Florin Munteanu
Dr. psih. Ovidiu Brazdău

Intrarea este liberă!

Related posts:

1. “Saptamana Creierului” (Brain Awareness Week) celebrata intre 14-20 martie "Saptamana Creierului" este organizata anual in intreaga luma la initiativa...
2. Neuroştiinţe – istorie, prezent şi perspective Din punct de vedere clinic, rezultatele cercetărilor au permis îmbunătăţirea...
3. Echipa editorială ROMÂNIA “Scientific American Mind România – Psihologia Azi” este editată de...